15.3 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 27, 2024

Un bărbat de 81 de ani și-a pierdut viața azi, într-un incendiu de vegetație produs între Dumbrăvița și Perișor

Un bărbat în vârstă de 81 de ani și-a pierdut viața astăzi, într-un incendiu de vegetație produs între localitățile Dumbrăvița și Perișor.

Echipajul de pompieri, cei de la SVSU Spermezeu și un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean BN au fost solicitați să intervină la un incendiu de vegetație uscată. Incendiul a fost semnalat între localitățile Dumbrăvița și Perișor.

Din păcate, în apropierea focarelor a fost găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani, decedat”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați despre faptul că în extravilanul localității Perișor se află o persoană în stare de inconștiență.

Din primele date, în urma unui incendiu de vegetație, un bărbat de 81 de ani din Perișor, în timp ce se afla pe un teren proprietatea sa, ar fi fost surprins de un incendiu de vegetație scăpat de sub control.

În urma intervenției echipajului medical, din păcate a fost constatat decesul acestuia.

Cadavrul bărbatului urmează să fie transportat la spital în vederea efectuării unei expertize medico-legale, care va stabili cauza decesului.

Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă”, transmite IPJ Bistrița-Năsăud.

În Bistrița-Năsăud este interzisă arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale, indiferent de forma de proprietate a terenului – reamintește ISU BN.

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice. Persoanele juridice pot plăti amenzi de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice. 

Această faptă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Pompierii militari bistriteni prin Inspecția de Prevenire si structurile operative ale inspectoratului vor continua misiunile de patrulare și în acest sfârșit de săptămână, dar și în perioada următoare, când se anunță temperaturi ridicate, peste valoarea medie specifică acestei perioade.

FIȚI RESPONSABILI!   OPRIȚI ARDERILE DE VEGETAȚIE USCATĂ!”, avertizează ISU BN.

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Greșeli fatale în planificarea pensionării și cum să le evitați

Părinților noștri le-a fost ușor să își planifice pensionarea, deoarece majoritatea dintre ei au lucrat pentru același angajator și s-au retras cu ceasuri de aur și pensii de la companie. Cu toate acestea, zilele noastre sunt diferite, iar lucrurile sunt mai complicate...

Se fac angajări la MasterFoam Șieu Măgheruș, Crama Veche și Restaurant Arena by Casa EMA

MASTERFOAM Șieu Măgheruș angajează operatori producție și stivuitoriști! Crama Veche are nevoie de administrator, ajutor bucătar și ospătari. Arena by Casa EMA caută elevi dispuși să lucreze în vacanța de vară. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, RCB Electro, Delice Pan sau Coroana Grand Hotel. Oferta completă - mai jos: 

FOTO – RESELLUX Bistrița: Piscine de la 199 lei și sute de electrocasnice și SMART TV la SUPER PREȚURI!

La mare căutare sunt piscinele în aceste zile și s-au cam epuizat toate stocurile în Bistrița. Din fericire, RESELLUX Bistrița, din incinta OK Shopping Center, are un stoc generos și prețuri absolut decente.