21 C
Bistrița
luni, iulie 7, 2025

Chef Elena Rus a deschis un punct gastronomic local la Tiha Bârgăului

Chef Elena Rus a deschis unul dintre primele puncte gastronomice locale din Bistrița-Năsăud. Acesta este în localitatea Tiha Bârgăului și are o capacitate de 12 persoane, care vor avea parte de preparate culinare după rețete specifice zonei.

De chef Elena Rus sigur vă aduceți aminte de la showul culinar Chefi la Cuțite și mai apoi de la emisiunea lui Horia Vârlan, Alege Rețeta Națională. Aceasta a dezvoltat unul dintre primele puncte gastronomice locale din județ în localitatea unde trăiește – Tiha Bârgăului.

Acolo, turiștii și cei care vor o experiență culinară autentică românească pot să servească masa, după rețete specifice zonei. Capacitatea punctului gastronomic local dezvoltat de Elena Rus este de 12 persoane.

Printre cei care au promovat acest model de business, care este mai ușor de pus în practică decât un restaurant, de exemplu, se numără și vicepreședintele Consiliului Județean Camelia Tabără.

„Elementele dosarului de autorizare sunt cu mult mai simple decât cele ale unui restaurant și multe gospodării din județul nostru ar putea face acest lucru. Într-o perioadă în care așteptăm ca mulți drumeți să ne treacă pragul, micii întreprinzători interesați pot îndrăzni la o asemenea alternativă”, notează Camelia Tabără.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.