11.2 C
Bistrița
sâmbătă, mai 17, 2025

Consilierii PSD Bistrița sar la gâtul primarului Ioan Turc: „Uneori prietenii dăunează grav lucidității!”

„Dacă deciziile administrative care influențează viața bistrițenilor sunt luate la șuete cu prietenii, rezultatele sunt dezastruoase”, avertizează social-democrații din PSD Bistrița-Năsăud. 

Un „prieten” v-a solicitat renunțarea la Centrul Intermodal, adică aruncarea la coș a 7 milioane de euro. Același prieten v-a rugat să schimbați denumirea parcului municipal și să amplasați la limita legalității, bustul Regelui Mihai.

Dumneavoastră însă aveți datoria să ascultați de bistrițeni, nu de prieteni care au interese particulare.

Ne întrebăm ce alți prieteni v-au determinat să cheltuiți peste 5 miliarde pe două toalete publice sau tot aceeași sumă pe închirierea ornamentelor stradale?

Cam larg la pungă sunteți domnule primar pe banii altora!”, comentează cei de la PSD Bistrița.

Într-o postare recentă, pe pagina de socializare, social-democrații remarcă faptul că „în viață, mai ales în ipostaza în care sunteți, deciziile vin la pachet cu asumarea”. 

Ei solicită instituțiilor statului și Curții de Conturi să verifice și să impute tuturor decidenților prejudiciul creat de renunțarea la Centrul Intermodal.

Și dacă sunteți capabil de transparență vă solicităm să prezentați în detaliu proiectul la care ați renunțat. Nu figuri de stil puerile cu gaze de eșapament care deranjează casele prietenilor!”, mai notează consilierii PSD Bistrița. 

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Legătura intre strazile Gării – Tărpiului si centrul intermodal de transport călători sunt două chestiuni diferite.
    Prin definitie, centrul intermodal de transport reprezintă un sistem de terminale care să permită utilizarea in mod succesiv a două sau mai multe moduri de transport: rutier, feroviar, aerian si naval. Până aici lucrurile sunt clare. Numai că în intentia de a rezolva si problema legăturii intre strada Gării si strada Tărpiului, prin includerea celor două obiective într-un proiect comun s-a ajuns la o monstruozitate cu acea platformă de beton cocotată peste peroanele de tren ceea ce reprezintă o solutie aberantă, complicată, costisitoare si inutilă.
    In plus, în gara Bistrita mai există si activitatea de transcontainere CFR, care nu-i altceva decât un terminal intermodal de transport marfă.
    De aceea, o solutie mai ratională si posibil de realizat ar putea fi eliminarea tuturor liniilor secundare de manevră care ies din gară spre Unirea, astfel incăt să ramană doar linia principală care duce spre Bistrita Bargăului. Operatiunile de manevra feroviara ar putea fi mutate in partea de vest a gării prin construirea unui triaj intre pasarela veche si pasarela nouă. Dacă va fi mutată inclusiv activitatea de transcontainer CFR din gara Bistrita, atunci platforma de beton pentru centrul intermodal devine absolut inutilă deoarece in locul rămas s-ar putea construi un sir de peroane pentru autogară, fără a mai fi nevoie de platforma suspendată. Astfel, gara Bistrita fiind cap de linie ar putea fi amenajată precum Gara de Nord din Bucuresti in care intră si ies doar trenurile de călători. Circulatia feroviară spre Bistrita Bargăului fiind extrem de redusă, legătura intre strada Garii si Tarpiului s-ar putea realiza prin eliminarea liniilor de manevră ceea ce ar permite deschiderea circulatiei auto printr-o trecere la nivel cu calea ferata peste o singura linie, la fel ca pe strada Cuza-Voda sau Ioan Slavici. De asemenea, solutia cu un pasaj subteran pe sub calea ferată este mai ratională decât monstruozitatea cu platforma de beton peste peroanele de tren. Până atunci, ar putea fi amenajata o trecere la nivel si in zona străzii Romană, ceea ce ar fluidiza si mai mult circulatia auto in zona de peste calea ferată.

  2. Aici au dreptate PSD-istii, chiar daca nu sunt fan PSD. As adauga si decizia (facuta publica!) de a renunta, in viitor, la fundatia adanca pentru Linia Verde (str. Grigore Balan) si continuarea lucrarilor cu o fundatie superficiala, desi sunt convins ca banii de la UE au fost obtinuti pe un proiect cu fundatie adanca, precum cea aflata acum in lucru ! Suna a caz penal !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GB Instaplan angajează sudori, lăcătuși, instalatori! STEWO Năsăud caută programator producție, controlor calitate și asistent

GB Instaplan Bistrița face angajări! Se caută sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, Colina Restaurant, FAN Courier Bistrița și Arena by Casa EMA.  Oferta completă, mai jos:

FOTO: Care sunt cele mai iubite torturi la Cofetăria Cristina! TOP 5 texturi adorate de clienți

De peste 30 de ani, Cofetăria Cristina îi răsfață pe bistrițeni la toate evenimentele importante din viața lor, de la aniversări, nunți, botezuri și până la petreceri organizate de firme, cu torturi spectaculoase și totodată delicioase. Deliciul suprem, aflat pe locul întâi în preferințele clienților, este...

FOTO: Sala de evenimente Giulia 1 s-a schimbat la față! E mai elegantă de cum o știați, gata de nunți de poveste!

Cine din oraș n-a fost până acum măcar o dată la o nuntă la sala de evenimente Giulia 1?! De la inaugurare și până acum, sala a fost preferata nunților cu ștaif din oraș, iar zeci de perechi de miri și-au răsfățat invitații în localul elegantă. Acum, după ani de evenimente, sala a trecut printr-un amplu proces de renovare și e mai frumoasă și elegantă ca niciodată.