16.8 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud: Ședință ordinară, în 30 septembrie

DISPOZIŢIE

privind convocarea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud

în şedinţă ordinară la data de 30 septembrie 2021, orele 1400

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud;

Având în vedere:

– prevederile art.3 alin.(1), art.4 alin.(1) și art.5 alin.(3) lit.a)-c) din Legea nr.55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;

– prevederile Hotărârii Guvernului 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;

– prevederile Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.20/2020 privind aprobarea Procedurii de desfăşurare a şedinţelor comisiilor de specialitate, precum şi a şedinţelor Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în situații excepționale, constatate de autorităţile abilitate, cu modificările și completările ulterioare;

– prevederile Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.93/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, cu modificările și completările ulterioare;

– avizul de legalitate nr.IIAb/21595 din 23.09.2021 al Compartimentului pregătire documente, Monitorul Oficial Local;

În temeiul prevederilor art.178 alin.(1), art.179 coroborat cu art.134 și art.135, art.196 alin.(1) lit.b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

DISPUNE:

Art.1 (1) Se convoacă Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud în şedinţă ordinară, la data de 30 septembrie 2021, orele 1400. Ședința se va desfășura în regim de videoconferinţă.

(2) Proiectul ordinii de zi al şedinţei ordinare este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.

Art.2 (1) Prezenta dispoziție se aduce la cunoștință publică prin mass-media locală şi pe site-ul www.portalbn.ro.

(2) Consilierii judeţeni pot prelua documentele supuse dezbaterii de pe site-ul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, la secţiunea Materiale de şedinţă, începând cu data de 23.09.2021.

Art.3 Consilierii județeni pot formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri aflate pe ordinea de zi a şedinţei ordinare.

Art.4 Prezenta dispoziție se comunică, prin grija Serviciului resurse umane, organizare, relația cu consiliul județean, cu:

– Secretarul general al județului;

– Administratorul public al judeţului;

– Direcţia juridică, administraţie locală;

– Direcţia economică;

– Arhitectul-şef;

– Direcţia investiții, drumuri județene;

– Biroul relații publice, IT;

– Biroul achiziţii publice, contracte;

– Compartiment audit public intern;

– Compartiment Cabinet preşedinte;

– Instituţia Prefectului – judeţul Bistriţa-Năsăud.

PREŞEDINTE,                                                                              Contrasemnează:

EMIL RADU MOLDOVAN                         SECRETARUL GENERAL AL JUDEŢULUI

                                                                                 ALEXANDRINA-CRINA BORȘ

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!