17.4 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 27, 2024

FOTO/VIDEO: Elevii din Chișinău, „în ospeție”, la Colegiul „Liviu Rebreanu” și „Corneliu Baba” din Bistrița: Evadare în fantastica lume a restaurărilor

În chiote și urale, s-a încheiat la Bistrița încă o ediție a taberei de vară „Sub semnul culorilor primare”. 11 elevi de la Liceul „Principesa Natalia Dadiani” din Chișinău au petrecut o săptămână de vis la Bistrița. Au făcut o excursie la muzeele din județ, au fost găzduiți în internatul Colegiului Liviu Rebreanu, iar la Liceul de arte „Corneliu Baba” au aflat care sunt tehnicile de restaurare sau secretele Photoshop-ului. 

Tabăra de vară Sub semnul culorilor primare se desfășoară de zece ani la Bistrița, cu sprijinul voluntarilor Lions. În premieră, în proiect s-au implicat în acest an și elevii Colegiului Național „Liviu Rebreanu”.

Atmosfera s-a dovedit incendiară vineri, când elevii și-au prezentat publicului lucrările realizate în tabăra de la Bistrița. Copiii și-au salutat cu urale profesorii coordonatori, dar și colegii care au fost premiați. 

Inspectorul Vasile Duda ne-a întrebat dacă nu ne-ar interesa un asemenea parteneriat. S-a discutat în Consiliul de Administrație al școlii, directoarea Monica Halaszy a fost încântată de idee. Am găsit un grup de absolvenți din clasa a VIII-a A care au scăpat de stresul examenului, fiind deja admiși la Colegiul Liviu Rebreanu.

Nu erau plecați în vacanță așa că i-am cooptat în acest proiect. Ei practic au avut misiunea de a ține legătura cât mai strâns cu elevii din Chișinău.

Au povestit, au jucat volei în sala de sport, i-au plimbat prin oraș, prin punctele de interes ale adolescenților. Au participat și elevii de la Liviu Rebreanu la atelierele de restaurare. Până la urmă, au avut parte de un episod minunat în vacanța asta. Au fost și ei foarte încântați de tot programul și le-a plăcut foarte mult. Mai ales că majoritatea dintre ei sunt pe profil real. Au evadat pur și simplu în lumea artei, la care ei au acces mai puțin…, a explicat pentru Bistrițeanul.ro profesoara Monica Maria Sas de la Colegiul „Liviu Rebreanu”.

Profesoara de biologie Alexandrina Zupcu din Chișinău s-a declarat total cucerită de ceea ce a găsit la Bistrița.

Am venit de la Liceul Teoretic Principesa „Natalia Dadiani”, alături de profesoara de matematică Valentina Bordan. Am venit în ospeție cu 11 elevi – printre cei mai buni elevi ai liceului, care au obținut diferite performanțe… Am continuat deja o tradiție care durează de ani de zile. Pandemia ne-a despărțit o vreme. Dar pentru noi este un schimb de experiență fantastic. Profesorul Vasile Gîtlan, directorul adjunct al liceului ne-a delegat să participăm. Suntem pentru prima oară aici.

Bistrița este un oraș în care am descoperit oameni frumoși – și la suflet, și la chip. Am vizitat o mulțime de lucruri deosebite, am asistat și la un concert de orgă într-o biserică arhiplină…! Am avut ocazia să vizităm casele memoriale ale lui Liviu Rebreanu și George Coșbuc. Am ajuns la Muzeul Grăniceresc din Năsăud și la muzeul de artă contemporană din Sângeorz, despre care ne-a povestit maestrul Maxim Dumitraș!

Foto @ Colegiul National „Liviu Rebreanu” Bistrita
Foto @ Colegiul National „Liviu Rebreanu” Bistrita
Foto @ Colegiul National „Liviu Rebreanu” Bistrita
Foto @ Colegiul National „Liviu Rebreanu” Bistrita
Foto @ Colegiul National „Liviu Rebreanu” Bistrita
Foto @ Colegiul National „Liviu Rebreanu” Bistrita
Foto @ Colegiul National „Liviu Rebreanu” Bistrita
Foto @ Colegiul National „Liviu Rebreanu” Bistrita

Am avut parte de câteva zile minunate. Am fost primiți atât de bine! Am fost tare tare impresionați.

Am văzut cum merge procesul educativ aici. În Chișinău este diferit. La noi gimnaziul se încheie cu clasa a IX-a, iar media de trecere la Bacalaureat este 5. Aici am aflat și despre cataloagele electronice, care la noi nu se aplică. Am văzut sălile de clasă de la Liviu Rebreanu – absolut minunate și mult mai frumoase decât la noi.

Lumea este aici atât de deschisă spre comunicare! Totul se face aici cu atâta bună-dispoziție. Noi mai avem încă de învățat, suntem mai rezervați, parcă…”, ne-a mărturisit emoționată profesoara Alexandrina Zupcu.

Elevii din Chișinău și Bistrița au avut ocazia, timp de o săptămână, să afle noutăți despre tehnicile de restaurare de la profesorul Teofil Petrean.

Profesorul Adrian Puțura i-a inițiat în pictura pe sticlă iar profesoara Iulia Burlac, coordonatoarea proiectului, le-a dezvăluit din tainele programelor de prelucrare a imaginilor.

Între 23 și 29 iulie, la Liceul de arte Corneliu Baba s-a desfășurat tabăra de vară Sub semnul culorilor primare.

A fost prima oară când, pe lângă elevii noștri, au participat și elevi de la Liviu Rebreanu. Sper că le-a plăcut și că s-au simțit bine în lumea artei. Pe noi ne-au impresionat pentru că au ales să lucreze în echipă. S-a simțit că se înțeleg bine împreună. A fost interesant și pentru noi să-i vedem muncind împreună”, a povestit pentru Bistrițeanul.ro, profesoara Iulia Burlac.

„Anul acesta tabăra de vară s-a axat pe tehnici folosite în restaurare, atelierul fiind coordonat de profesorul Teofil Petrean. Copiii au învățat pe niște mulaje de ghips – replici ale ferestrelor din Biserica Evanghelică din Bistrița. Au lucrat în echipe mixte și au aflat care sunt tehnicile de patinare sau tehnicile care imită vitraliul. Au folosit aici și oglinda pictată, care reflectă puțin lumina și oferă și o senzație în plus de mișcare… Elevii au învățat cum se toarnă un mulaj de ghips și care sunt etapele în procesul de restaurare.

Eu le-am făcut o introducere în programul Photoshop. Le-am arătat ce poate să facă, unde se poate ajunge cu el. Ideea este să învețe și tehnicile tradiționale, dar și pe cele moderne…

Există o anumită libertate pe care ți-o oferă lucratul cu mâinile, cu lutul și culorile. Te relaxează teribil, chiar dacă nu ești de profesie artist. Este o adevărată terapie pentru oricine…”, a remarcat profesoara Iulia Burlac de la Liceul „Corneliu Baba”.

De la Liceul de Arte din Bistrița au participat 8 elevi.

Datorită sprijinului partenerilor din proiect, am reușit în acest an să-i premiem pe toți copiii.

Pe lângă partenerii clasici – Clubul Lions, Primăria Bistrița, Centrul Europe Direct – în acest an ne-a sprijinit și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Le suntem recunoscători tuturor. Copiii s-au simțit extraordinar”, a concluzionat profesoara Iulia Burlac.

La vernisajul lucrărilor realizate în tabăra „Sub semnul culorilor primare” a participat și inspectorul școlar general, prof. Mircea Nicula. Acesta i-a invitat pe artiști să se apropie și de robotică, pentru a se familiariza și cu frumusețea disciplinelor teoretice. 

Foto @ Liceul de arte „Corneliu Baba”
Foto @ Liceul de arte „Corneliu Baba”
Foto @ Liceul de arte „Corneliu Baba”
Foto @ Liceul de arte „Corneliu Baba”
Foto @ Liceul de arte „Corneliu Baba”
Foto @ Liceul de arte „Corneliu Baba”
Foto @ Liceul de arte „Corneliu Baba”
Foto @ Liceul de arte „Corneliu Baba”
Foto @ Liceul de arte „Corneliu Baba”

Tabăra de vară Sub semnul culorilor de vară se desfășoară de zece ani deja. Proiectul este susținut de voluntarii clubului Lions, dar și de Centrul Europe Direct, găzduit de Asociația Produs în Bistrița-Năsăud.

Asociația de părinți CorneliusArt a reușit să acceseze în acest an fonduri nerambursabile de la Primăria Bistrița. Dar și Consiliul Județean i-a sprijinit pe cei de la Liceul „Corneliu Baba”. Astfel încât toți elevii participanți au plecat acasă cu premii în bani și diplome.

FOTO: Liceeni din Bistrița și Chișinău, din nou împreună, sub semnul culorilor primare

FOTO: Sub semnul culorilor primare. Vouchere și premii pentru elevii de la „Corneliu Baba”

VIDEO: Ce ar trebui să învețe elevii din Chișinău în Bistrița

VIDEO: Impresionante lumi fantastice, încropite de elevii din Bistrița și Chișinău…

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.