0.3 C
Bistrița
marți, februarie 17, 2026

FOTO/VIDEO: La Bistrița s-a construit castelul medieval din 1 milion de cărămizi Lego!

Zeci de copii au participat ieri la un concurs Lego de toată frumusețea, cu mașini pe șenile construite din piese lego! S-a întâmplat în curtea Muzeului Județean: s-au strigat încurajări din toți rărunchii, s-a țipat și s-a sărit în sus de bucurie. Mai ales că toată lumea a primit premii, la finalul cursei…!

Aproape 30 de copii au participat ieri, la Muzeul Județean, la o fabuloasă cursă de mașini construite din cărămizi Lego, în cadrul tradiționalei expoziții de primăvară oferită de Asociația Brickenburg.

S-a organizat inclusiv o tombolă, iar de-a lungul celor patru zile de expoziție vizitatorii au avut ocazia să vadă cum s-a construit Castelul Medieval – cum l-au numit cei de la Muzeu – o operă impresionantă în care s-au folosit 1 milion de cărămizi Lego! „Puteam să-l facem și mai mare… Aveam încă trei cutii nedesfăcute. Dar spațiul ne-a limitat puțin și a fost mai bine așa, mi-e și groază de momentul în care trebuie strâns tot…”, a povestit amuzat Toni Tocaci de la Asociația Brickenburg Filiala Bistrița.

Printre exponatele care au smuls admirația copiilor și a adulților s-a aflat și o impresionantă navă din Războiul stelelor compusă din aproape 8.000 de piese! „Este un kit, de fapt, se găsește în comerț și costă cam 1.000 de euro”, a explicat Tony Tocaci.

Una dintre piesele de rezistență îndelung admirate de public a fost și sistemul feroviar – cu tunele și trasee traversate de trenuri unele chiar din anii ’90.

[arve url=”https://youtu.be/eQDP9uOg1DI” /]

Faimosul Groot din „Gardienii Galaxiei”, dar și mici corăbioare închise într-o sticlă, tura de biciclete de la Copacul de Cafea sau un ceas perfect funcțional – construit de un băiat în vârstă de doar 14 ani – s-au numărat printre atracțiile expoziției de primăvară oferită de Asociația Brickenburg, în colaborare cu Muzeul Județean din Bistrița și magazinul Clever Toys.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Revoluție digitală: împrumut online 100%, simplu și rapid, de tip CAR

WOW în piața financiară din România: primul CAR 100% online care oferă împrumuturi direct pe card. www.BaniPeCard.ro schimbă regulile...

EUROCOMPOZITE angajează muncitori, operator roboți industriali, reprezentant comercial: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

EUROCOMPOZITE angajează muncitori, operator roboți industriali și reprezentant comercial, iar TRANSMIXT Bistrița caută șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat profesional de persoane (categoria D). Noi locuri de muncă sunt disponibile la cabinetul psihologului clinician Dana Buhuțan, Policlinica MedTOTAL sau Stewo Plastic Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

CAR Bistrița – Credit Plan – împrumuturi rapide, chiar și când alții te-au respins, la dobânzile cele mai mici din piață

Pentru accesarea unui credit de la instituțiile financiare e nevoie de bifarea multor criterii, unul fiind...