17 C
Bistrița
marți, mai 14, 2024

Funcționarele din Primăria Bistrița, cercetate în dosarul Urbanismul iau aproape 100 de euro în plus la salariu anul acesta

Consiliul Local al Primăriei Bistrița se pregătește să mărească și în acest an leafa funcționarilor care lucrează în instituție. Cei cu funcții de conducere, inclusiv funcționarele cercetate în dosarul Urbanismul, vor pleca acasă lunar cu până la 100 de euro în plus la salariu, dacă CL dă undă verde proiectului.

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de astăzi este un proiect care prevede mărirea salariilor din Primăria Bistrița. În cazul angajaților cu funcții de conducere, leafa ar urma să se mărească cu 800 de lei brut, urmând ca aceștia să meargă acasă lună de lună cu aproape 100 de euro în plus, dacă CL va da undă verde proiectului.

Potrivit unor calcule făcute de Bistrițeanul.ro, luând în calcul salariile de anul trecut, secretarul municipiului Floare Gaftone avea în 2023 un salariu brut de 15.768 de lei, iar anul acesta ar urma să aibă un brut de 16.557 lei, cu aproape 800 de lei mai mult. Asta înseamnă că Floare Gaftone pleacă acasă, în mână, lună de lună, cu 9.686 de lei, cu aproape 100 de euro mai mult decât anul trecut.

Și arhitectul șef al municipiului Bistrița, Monica Pop, va încasa cu aproape 100 de euro mai mult anul acesta, dacă proiectul este votat de Consiliul Local. Anul trecut, Monica Pop avea un salariu brut de 15.149 de lei, iar anul acesta de 15.907 lei. Astfel, arhitectul șef va pleca acasă anul acesta cu 9.305 lei.

Directorii executivi vor avea un salariu brut de 15.677 lei, cu 747 de lei mai mare decât cel de anul trecut. În mână, aceștia vor merge acasă cu 9.171 de lei. Directorii adjuncți vor avea un salariu brut cu 638 de lei mai mare decât anul trecut, urmând să ia 13.383 de lei, din care rămân după plata taxelor la stat cu 7.929 de lei.

Un șef serviciu va merge acasă cu 7.158 de lei, iar un șef birou cu 6.889 de lei. Consilierii superiori vor merge acasă cu 4.500 de lei, iar consilierii principali cu 4.000 de lei.

Acestea sunt totuși salarii de bază. Cei care sunt implicați în proiecte cu fonduri europene, de exemplu, primesc sume în plus. De asemenea, nu sunt incluse în salariul de bază nici sporurile, nelipsite din mai nicio instituție a statului.

Vă reamintim faptul că secretarul general al municipiului Floare Gaftone, care va merge cu aproape 100 de euro în plus acasă în acest an, este cercetată într-un dosar penal, alături de arhitectul șef Monica Pop (care beneficiază de asemenea de o mărire de salariu), șeful de la Juridic Dumitru Cincea (și lui i se va mări salariul) și alți functionari din cadrul departamentului Urbanism din cadrul Primăriei Bistrița.

Aceștia sunt cercetați, potrivit informațiilor făcute publice de anchetatori în 2021, pentru constituire de grup infracțional, abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals și influențarea declarațiilor.

Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi mai jos:

EXCLUSIV: 6 funcționari din Primăria Bistrița sunt urmăriți penal!

S-a mărit „buchetul” de infracțiuni de la Primăria Bistrița. Procurorii au confiscat zecii de mii de lei și euro

SURPRIZĂ: Păgubiții din dosarul „Zeițelor de la Urbanism” cer instanței urgentarea dosarului

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

10 COMENTARII

  1. Deci, unii dintre cei care fac ,,favoruri” marilor firme, sunt platiti extra din banii celor care sunt victime ale arhitectului sef si marilor firme.
    Cred ca dupa aceste alegeri, o sa dati cu subsemnatul. Presimt ca aur va cam ocupa un loc important in tara, alaturi de sos

  2. Ok și primarul care e degeaba, cât castiga ??? Dar viceprimarii ?? Dar administratorul public sau consilierii personali care taie frunze la caini ??? Sau un polițist local, care nu e nici funcționar public nici polițist, este un fel de nimic, fost gardian public?? Câți inutili sunt plătiți degeaba ??? Ok nu am nimic sa fie 3000 de angajați la primarie, dar sa se reflecte în servicii publice de calitate! Astăzi ai mașini parcate peste tot, caini vagabonzi cat duce trenul și gropi în asfaltul prospat turnat, de nici trei luni!!! De asta va urăște lumea ca sunteți angajați degeaba, ca dacă ar fi totul ok, nu v-ar blama oamenii !!!!

  3. Nu cred ca este corect sa asociati salariul cu dosarul , pana la solutionarea lui beneficiaza de prezumtia de nevinovatie.
    ….
    …salariul este mare pentru unii iar altii abia traiesc
    am cunostinte si stiu ce spun.
    Ba – lingaii mai incaseaza bani si pe proiecte si am ascultat in consiliul local ca mai sunt in tot felul de comisii
    Este corect domnule primar?
    Faceti public banii incasati pe proiecte pa langa salariu.
    Pai va intreb domnule primar de ce va bateti joc de restul p…imii?
    Rusine de circul care il faceti in sedinte de consiliu cred ca, sunteti mana in mana cu interlopii, s-a vazul atitudinea unor consilieri.

    Si inca ceva secretara este evaluata de cine? De Mintiu? Doamne fereste ce am ajuns.
    Pai femeia asta a dat un examen pe post totusi , Mintiu si ceilaltii consilieri au ajuns printr o conjunctura.
    Se vaiata vicelein sedinta de consiliu local ca ia numai 16.000 lei si ca nu el si a facut salariul,
    Dar la ceilati nu voi le faceti salariul, nu credeti ca diferenta este colosala?
    Mai sun si oameni care muncesc si care duc primaria in spate sa va tine pe voi imbuibatilor.
    Vrem sa stim cat va crescut salariul voua, concret nu cu minciuni,.
    Si domnule Hangan documentele de urbanism de cine sunt verificate, de ce nu se dau inapoi daca nu sunt in regula, cum isi permit unii angajatii sa inainteze in consiliul localdocumente incomplete?
    Bravo doamna Sasarman, ati pus punctul pe I, aceasta arhitecta isi bate joc de oameni si pe salariul care il are ar trebuii sa i fie rusineeee.
    Hanganeeeee, lasane ca ne am saturat de tine.

  4. Doamne fereste, astia ne reprezinta?
    A cui jocuri fac acesti consilieri colerici si fara pic de respect fata de cetatean?
    E clar ca fac jocurile murdare a unor dezvoltatori.
    Sper sa nu va mai vedem, in veci, luatii pe cei din urbanism si plecati dracului din primarie,
    Foarte bine domamna Sasarman, dar nu suficient.
    Este haos in urbanism si toti fac ce dicteaza marea specialistA.
    Oameni buni deschideti va ochii bine , ati vazut ce este in tara , in consiliul local bistrita , cine conduce si cum , numai interese, sunt atat de evidente si clare,de ce drakului nu i dau voie secretarei sa vorbeasca, ce au de ascuns?Daca sunteti cinstitii lasati sa vorbeasca, nu i bagati pumnul in gura.
    Scarba ti se face de ce auzi si vezi.Bravo secretarei ca nu se lasa desii nu i frumos asfel de atitudini din partea tuturor.

  5. Plecarea unor consilieri la Cernauti pe bani publici ce scop are?
    Ma, nu va prinde rusinea?
    Cu cine ne mai infratim?
    Ce i recomanda pe acesti consilieri ca sa plece in exursie, ca unii dintre ei nu au avut nicio interpelare de cand sunt in consiliul local?
    Pentru cei gratulati/, vin alegerile , trebuie sa alerge dupa voturi?
    Cati consilieri locali are primaria, faceti publice rapoartele lor de activitate, ii platim si pe acesti puturosi degeaba?
    Consilieri astia sunt pe propria plantatie, ma, noi nu suntem slugile voastre, nu suntem obligatii sa asistam la asfel de circuri,

  6. PRIMARE unde sunt sefi de servici care ai promis in campania electrolara ca vor fi schimbati unde sunt drumurile de pamant care vor fi asfaltate sint curios cu ce minciuni vii in urmatoarea campania.

  7. Domnule Doru, au schimbat sefi de serviciu cu alti din PNL, cu pile etc.
    A se vedea la directia de servicii publice, un mare specialist care taie copacii pe bani multi in persoana lui Tetcu, la taxe si impozite o tuta care se crede stapana absoluta ne plimba zile intregi dupa un certificat fiscal, te invoiesti de la serviciu , rusine primare ce persoane ai priomovat.
    La serele orasului o sa aveti o surpriza, pe surse, au schimbat o profesionista adevarata ca sa puna o persoana cu facultatea de edministratie pe la batranete ca si Tetcudar se pare pretena a acestuia.
    Domnule primar ce vrei sa faci? sa distrugi si ce era bun?
    Cine mai are incredere sa va dea votul ?
    Orasul e praf, peste tot gramezi de pamant, indicatoare de protectie, trotuarele facute de tot rasul , cu distante intre pavele nepermis de mari, cu denivelari, pistele lui Cretu care a stiut ca nu sunt bune le ati continuat si care nu duc nicaieri.
    iarba printre blocuri a stat toata vara pana la geamuri, ne ai indatorat prin cumpararea LDP ului a strandului mecanici care zac fara niciun scop in loc sa faci iluminatul, asfaltarea strazilor, traseu pe langa calea ferata, piata in hala decebal asa cum ai pronis, dar n ai facut nimic, acuma e tarziu cu minciunile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.

Crama Veche caută Administrator întreținere clădiri, barman și ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Tehnoprod Plast SRL Bistrita, Clinica Sanovil, Aquabis și RCB Electro. 

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.