25.6 C
Bistrița
miercuri, iulie 1, 2026

În aceeași secundă…! Miercuri, 5 iunie, la „Dacia”

Nu e cazul să vă faceți program pentru miercuri, 5 iunie: sunteți cu toții invitați la un spectacol de teatru deosebit care va avea loc la Centrul Cultural Dacia, din Bistrița: „În aceeași secundă” ne propune un spațiu dincolo de moarte, un spațiu în care se întâlnesc diverse personaje care nu au nici o legătură unul cu cealălalt. În afara faptului că au părăsit lumea în aceeași clipă…

„Fiecare din noi se întreabă ce urmează după, fiecare din noi își dezvoltă un mecanism specific de a se raporta la propria mortalitate, de a se confrunta cu pierderea cuiva.

Privit printr-o cheie comică și ludică, spectacolul „În aceeași secundă” ne propune un spațiu dincolo de moarte, un spațiu în care se întâlnesc diverse personaje care nu au nici o legătură unul cu cealălalt. În afara faptului că au părăsit lumea în aceeași secundă.

Ele au naționalități, religii și poziții sociale diferite, dar se apropie prin legătura strânsă a marii experiențe. În centrul întâlnirilor create stă umanul și puterea extraordinară a omului de a crea conexiuni în situații inedite, de a relaționa și de a explora.

Prin ușurința cu care personajele trec de la ce a fost la ce va fi, prin degajarea cu care își redirecționează forțele către a continua aventura, spectacolul În aceeași secundă poate avea un rol terapeutic.

Fie că suntem bântuiți de marea frică, fie că este vorba despre depresie, anxietate sau stres, vă invităm să explorăm împreună spațiul cuantic de dincolo de timp!”

Text: Ioana Mitu
Regie și scenografie: Lorán Betty
Distribuție: Dragoș Lupău, Dani Deac
Afiș: Cosmin Mariș

Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și Urania Palace din Cluj-Napoca. Spectacolul poate fi urmărit luni, 3 iunie, de la ora 20:00, la Urania Palace Cluj-Napoca. Și bistrițenii vor avea parte de o reprezentație: miercuri, 5 iunie, la Centrul Cultural „Dacia”, de la ora 20:00.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.