16 C
Bistrița
vineri, martie 13, 2026

Liderul PSD Daniel Suciu: „A fost închisă la Biroul Electoral Central povestea alegerilor și transmis către Monitorul Oficial rezultatul”

Potrivit deputatului și liderului PSD Daniel Suciu, chiar ieri a fost închisă la Biroul Electoral Central povestea alegerilor locale din 9 iunie, iar rezultatul alegerilor, potrivit cărora, din toamnă, noul primar al Bistriței este Gabriel Lazany, a fost transmis spre publicare în Monitorul Oficial.

Într-o conferință de presă, deputatul și liderul PSD Daniel Suciu a precizat că ieri a fost închisă povestea alegerilor locale din 9 iunie, prelungită de mai multe contestații făcute de PNL atât la Biroul Electoral Județean, cât și la Biroul Electoral Central.

Potrivit acestuia, urmează ca rezultatul oficial al alegerilor să fie publicat în Monitorul Oficial:

„Chiar ieri a fost la Biroul Electoral Central închisă povestea alegerilor din 9 iunie și transmis către Monitorul Oficial rezultatul acestor alegeri. Vreau să mai spun o singură frază pentru cei care nu au simțul realității și nici astăzi nu înțeleg că au pierdut alegerile: Partidul Social-Democrat, în anul 2020, a plecat în opoziție având jumătate din scorul PNL”, a declarat Daniel Suciu, în conferința de astăzi.

Acesta a mai criticat atitudinea actualului edil al orașului, Ioan Turc care nu doar că nu l-a felicitat pe Gabriel Lazany pentru rezultatul obținut, ci nu ar fi vrut să stea la masă cu noul primar pentru a discuta pe marginea situației din Primăria Bistrița.

Mai multe despre contestațiile depuse de PNL puteți citi mai jos:

BEC dă dreptate Biroului Electoral Județean și respinge și ultima contestație a PNL, prin care se cere renumărarea voturilor

BEJ tranșează DEFINITIV și explică clar, punct cu punct, de ce a respins cererile PNL de renumărare a voturilor

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...