19.8 C
Bistrița
joi, septembrie 11, 2025

Lucrările la pasajul din Decebal, oprite: Inspectorii în construcții verifică blocurile din zonă

Lucrările la axa de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului continuă, dar nu pe toate segmente. În Decebal, săparea pasajului a fost întreruptă. Inspectoratul de construcții verifică starea blocurilor din Decebal.

Până când Inspectoratul Județean în Construcții Bistrița nu dă undă verde că lucrările se pot relua, săparea pasajului subteran din Bulevardul Decebal este oprită. IJC analizează dacă blocurile și clădirile din apropiere au fost afectate sau dacă pot să reziste unei astfel de lucrări.

Conducerea Primăriei Bistrița spune că pe Decebal s-a lucrat deja la rețeaua de canalizare, de iluminat și de fibră optică și s-au finalizat lucrările la drum pe porțiunea Decebal până pe Crinilor. Urmează să fie montați stâlpi de electricitate, semafoare și izolarea fibrei optice.

În acest moment, la pasaj trebuie introduși 57 de piloți de susținere, iar mai apoi se pot apuca de săpat pe dedesubt, pentru formarea pasajului.

„Pe segmentul de pe bulevardul Decebal, au fost realizate rețelele pluviale, de iluminat și de fibră optică și s-au finalizat lucrările la drum pe porțiunea Decebal-Crinilor la nivel de strat binder. Ca etapă următoare, vor fi instalați stâlpii de iluminat, cameretele pentru rețelele de fibră optică și sistemul de management al traficului. În zona pasajului pietonal subteran, sunt în stadiu de execuție 57 de piloți de susținere, urmând să se lucreze la excavarea propriu-zisă a culoarului în condiții de siguranță. Lucrările de la pasajul subteran au fost temporizate ca urmare a unei sesizări pentru care Inspectoratul de Stat în Construcții a dispus efectuarea unei expertize din care să rezulte dacă clădirile din proximitatea șantierului au fost sau nu afectate”, a transmis Ioan Turc, primarul Bistriței, pe Facebook.

FOTO/VIDEO – Locatarii din Decebal: „Ne temem pentru viețile noastre! Cine răspunde dacă se dărâmă blocul?!?”

 

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. E clar, deci ati belit-o ….. din marea lucrare a turcului se va alege praful si va ramâne doar visul umed si nefinalizat…..
    Ca si-au dat toti seama ca nu reusesc sa termine axa aia verde a vietii la termenul stabilit si de la care încep sa adune banii înapoi pentru a scoate orasul din faliment.
    Oricât de imbecili ar fi cu UE nu se pun ca-i executa aia de nu-i scapa nici dracu de cetatenii care vor avea de platit zeci de milioane de euro de oale sparte….
    Acuma totul depinde daca inspectorii aia vor vrea sa joace pe melodia aleasa sau vor alege sa-l îngroape în rahat pe turc….

  2. in loc sa scoata romi si spargatorii de apartamente din viisoara face alceva ba parcari subterane ba pasaje pa piete cu scari rulante ba linia verde albastra ce linie mai urmeaza rosie galbena mov

  3. Adevarat anonimule. In loc sa largeasca strazile, sa ridice masinile, sa construiasca noi strazi, imbecilii numai prostii fac. Promenada pe rau…. Bravo, chiar apreciez. Dar ma doare mai tare faptul ca sunt 3 strazi in orasul asta (independentei, republicii si decebal ..) care pot suporta traficul greu si care nu mai fac fata…
    Oriunde vrei sa ajungi in oras, pe astea 3 treci. Daca vii de pe malul stang al raului, ai podul jelnei si podul din unirea (o mai fi vreunul poate) numar care e absurd… E totusi o lungime de vreo 13 km prin oras, si avem 2-3 poduri …
    Faci o ora sa intri in oras dimineata dinspre unirea, dar de peomenada si linia verde aveam nevoie… Avem nevoie de trasee alternative. Din unirea sau viisoara nici nu ai pe unde sa intri in oras decat pe o strada sau sa ocolesti vreo 10 km pe drumuri de pamant…. Imbecili si incompetenti cine a mai vota cu ei. Cu toate partidele in frunte cu a lui turcu asta, care chiar e turc ca nu intelege nimic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos:

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos: