Mihaiela Harnagea a făcut naveta de la Bârgău la Bistrița, aproape doi ani, doar pentru a-i asigura băiețelului ei Alexandru – diagnosticat cu TSA – terapia salvatoare. Ne-a povestit când au început pentru ei, ca familie, primele îngrijorări care au generat ulterior o adevărată „luptă”.

Am făcut cunoștință cu Mihaiela Harnagea zilele trecute, la Școala Gimnazială Lucian Blaga” – acolo unde fac ore o parte dintre elevii Școlii Gimnaziale Nr 1. Învățătoarea Daniela Salanță a celebrat recent Săptămâna educației globale, având drept motto „Este lumea noastră, să acționăm împreună”.

Daniela Salanță, profesoara în învățământ primar, se ocupă de clasa a II-a E.

Cu prilejul unei întâlniri, zilele trecute, profesoara ne-a vorbit despre activitățile clasei în cadrul temei generale a Obiectivelor de dezvoltare Durabilă. S-a pus un accent special pe domenii precum pacea și parteneriatul.

Între altele, profesoara i-a „premiat” simbolic în fața clasei pe Mihaiela Harnagea și fiul ei, Alexandru.

„Când a venit Alexandru la noi era foarte emotiv. Acum e foarte prietenos, și chiar și atunci când avem mici conflicte în clasă, le rezolvăm într-un mod cât se poate de frumos. Lucrează enorm acasă, în afara temelor pe care le primesc toți copiii”, a explicat profesoara Daniela Salanță.

Profesoara o admiră pe mama băiatului, cu atât mai mult cu cât își împarte timpul și cu ceilalți doi copii ai săi, între care și fetița cea mică are probleme de sănătate. Dacă toți părinții s-ar implica la fel, lucrurile ar sta mult mai bine în România, consideră învățătoarea Daniela Salanță.

Mihaiela Harnagea ne-a povestit când au început pentru ei, ca familie, primele îngrijorări care au generat ulterior o adevărată „luptă”.

„Am observat că pe la doi ani și jumătate, Alexandru nu reacționa ca un copil de vârsta lui. Nu vorbea, nu avea contact vizual. Atunci am început să ne îngrijorăm. La dus la terapie, la o doamnă, dar nu a avut efect. Am tot căutat apoi pe cineva care să ne ajute. Așa am ajuns la Centrul de Recuperare Rază de Soare din Bistrița”, ne-a povestit Mihaiela Harnagea.

Alexandru a ajuns la centrul Rază de Soare de pe strada Dimitrie Cantemir când avea trei ani și jumătate. De atunci, starea sa de sănătate s-a îmbunătățit permanent. Imitându-i treptat pe cei din apropierea sa, Alexandru a început să facă progrese.

„Nu are chiar autism, la teste nu s-au întrunit toate elementele pentru a fi diagnosticat cu autism. Suferă mai degrabă de o tulburare. Uneori este supra-activ și se încadrează la ADHD.

În primii doi ani ne-a fost cam greu… Făceam naveta din Bârgău de trei ori pe săptămână, aveam de plătit și terapia… Nu ne era tocmai ușor, dădeam 180 de lei pe săptămână. Dar când am văzut că Alexandru face progrese, ne-am zis că merită să facem orice. Pentru Alexandru ne-am mutat în Bistrița. Ne-am spus că în loc să dăm banii pe benzina de drum, măcar plătim o rată la un apartament. Așa că am accesat programul Prima casă, și așa am ajuns la Bistrița”, ne-a povestit mama lui Alexandru.

Ca să-l ajute și mai mult, Mihaiela Harnagea s-a angajat la Primăria Bistrița, ca asistent personal al lui Alexandru.

Pe la patru ani și jumătate părinții lui s-au gândit că e timpul să-l ducem și la o grădiniță. „Cei de la Centrul Rază de Soare ne-au explicat că dacă-l ducem la o grădiniță unde educatoatele îl lasă în treaba lui, într-un colț, să învârtă roți de mașină – tot progresul lui se va pierde. Ne-am gândit și la varianta că ar trebui să-l ducem la o școală specială. Dar și așa, măcar suntem în oraș, mai aproape de el – ne-am spus atunci. Bani nu prea am avut, dar am apelat la Prima casă și ne-am luat rapid un apartament.

Psihologul de la Rază de Soare ne-a recomandat să mergem la fosta grădiniță de pe Împăratul Traian. Acolo era educatoare doamna Carmen Sabău, care a mai lucrat cu copii cu cerințe speciale. Un om deosebit, am avut parte acolo de un început foarte bun pentru Alexandru. Îmi spunea că va avea grijă să nu-l lase deoparte. Și s-a ținut e cuvânt…”

La prima serbare, în decembrie, Alexandru încă nu vorbea. Nu a primit o poezie de învățat pe de rost, dar educatoarea Carmen Sabău a găsit varianta perfectă de a-l integra pe copil în eveniment: i-a oferit rolul de ren.

„I-am cusut atunci la mașină o pelerină frumoasă, am cumpărat niște cornițe. A fost tare fericit să alerge în jurul celorlalți copii și să facă pe renul lui Moș Crăciun… Nici la următoarea serbare, de 8 martie, Alexandru nu a primit poezie de învățat. Dar la sfârșitul programului, educatoarea l-a ridicat în picioare și în fața tuturor l-a ajutat să spună Mama, te iubesc! A fost cea mai faină poezie pentru mine ! Nici nu aveam nevoie de alta… M-am topit pur și simplu”, ne-a mărturisit Mihaiela Harnagea cu lacrimi în ochi.

Când a ajuns la clasa pregătitoare, la Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, Alexandru știa deja să citească și să socotească pe degete calcule cu numere mici.

„S-a adaptat un pic mai greu. Dar am avut din nou noroc de o învățătoare extraordinară: doamna Daniela Salanță. Zilnic atunci când ajungem acasă stăm câteva ore bune și ne facem temele împreună.

Doamna doctor de la Policlinică mi-a spus odată când am fost la control că Alexandru e un caz fericit. Poate și pentru că am început cu el terapia foarte devreme. Dar și acasă lucrăm mult. Nu mă las. Nu îl las să stea pe tânjeală. Pe niciunul dintre copii nu-i las… Pentru că îmi pasă de ei și vreau să ajungă cât mai departe.

Nu pot să-i las când vin de la școală, să facă ce vor. Între două mâncăruri gătite, facem teme pe rând cu toți… Sunt foarte mândră de Alexandru și de rezultatele lui. E un copil tare cuminte. N-am văzut la copilul acesta niciun pic de răutate…”, ne-a mai povestit Mihaiela Harnagea.