12.8 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 27, 2024

SE POATE! Cum reușește Sorin Hognogi, din Spermezeu să mențină comuna curată cu ajutorul celor ce încasează ajutor social

Sorin Hognogi, primarul comunei Spermezeu reușește să mențină comuna curată cu ajutorul celor care încasează ajutor social. Astfel, zilnic 4-5 persoane participă la acțiuni de ecologizare.

Primăria comunei Spermezeu are o singură persoană care se ocupă de curățenia din localitate. Cu toate acestea, comuna se numără printre cele mai curate din județ.

Asta pentru că primarul Sorin Hognogi chiar îi pune la muncă pe cei care încasează ajutor social.

„Am undeva în jur de 20 de persoane, beneficiare de ajutor social, care au drept de muncă. Acele persoane, împreună cu colegul de la Gospodărirea Comunală, merg în fiecare zi pe o vale și curăță. În permanență adunăm după alții.”, a precizat Sorin Hognogi, invitat la Bistrițeanul Live.

Practic, în fiecare zi 4 sau 5 persoane ecologizează comuna. Sorin Hognogi a găsit această soluție de a-și menține comuna curată în urmă cu 5 ani. O singură dată a amenințat un operator cu amendă, după ce a abandonat deșeurile la el în comună.

„O singură dată am prins personal pe cineva care a adus din comuna Târlișua deșeuri. Avea acolo facturile, așa l-am găsit. I-am găsit numărul de telefon, l-am sunat și i-am spus: dacă până mâine dimineață la ora de nu sunteți aici vi le adun toate, vi le basculez acasă și vă dau și amendă. Omul a venit și a strâns, nu numai ce a aruncat el, că mai erau acolo, le-a adunat pe toate și le-a dus în altă parte.”, explică Hognogi.

Pentru a nu împânzi natura cu deșeuri din materiale de construcție, Primăria Spermezeu a amenajat un teren unde se pot depozita astfel de deșeuri. Apoi i-a chemat pe localnici și le-a arătat locul.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Greșeli fatale în planificarea pensionării și cum să le evitați

Părinților noștri le-a fost ușor să își planifice pensionarea, deoarece majoritatea dintre ei au lucrat pentru același angajator și s-au retras cu ceasuri de aur și pensii de la companie. Cu toate acestea, zilele noastre sunt diferite, iar lucrurile sunt mai complicate...

Se fac angajări la MasterFoam Șieu Măgheruș, Crama Veche și Restaurant Arena by Casa EMA

MASTERFOAM Șieu Măgheruș angajează operatori producție și stivuitoriști! Crama Veche are nevoie de administrator, ajutor bucătar și ospătari. Arena by Casa EMA caută elevi dispuși să lucreze în vacanța de vară. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, RCB Electro, Delice Pan sau Coroana Grand Hotel. Oferta completă - mai jos: 

FOTO – RESELLUX Bistrița: Piscine de la 199 lei și sute de electrocasnice și SMART TV la SUPER PREȚURI!

La mare căutare sunt piscinele în aceste zile și s-au cam epuizat toate stocurile în Bistrița. Din fericire, RESELLUX Bistrița, din incinta OK Shopping Center, are un stoc generos și prețuri absolut decente.