25.2 C
Bistrița
marți, iulie 21, 2026

Târgul de Crăciun ar putea avea loc și în această iarnă!

O veste bună pentru producătorii locali, dar și pentru bistrițeni. Târgul de Crăciun ar putea avea loc și-n această iarnă. Se ia în considerare cea mai ”sigură” variantă, dat fiind contextul pandemic.

Sărbătorile de iarnă din acest an vor fi extrem de diferite, față de cum suntem obișnuiți. Dată fiind pandemia de coronavirus, multe lucruri vor fi interzise.

Administrația locală ia totuși în calcul organizarea Târgului de Crăciun.

”Am avut o întâlnire cu doamna Elena Bărbos, directorul executiv al asociației Produs în Bistrița-Năsăud, cu scopul găsirii unei soluții pentru organizarea Pieței de Crăciun a producătorilor și meșteșugarilor locali” a anunțat primarul Ioan Turc.

Dacă se va putea organiza târgul, atunci căsuțele vor fi mai răsfirate și se va lua în calcul și o pauză pentru dezinfectare.

Amplasarea căsuțelor în spațiul dintre Biserica Evanghelică și Sugălete, cu extensie pe o porțiune a pietonalului, ar urma să permită respectarea măsurilor de distanțare fizică, fiind montați și niște mici stâlpi cu indicații în acest sens. De altfel, vor fi prevăzute reguli clare pentru producători și meșteșugari, cu dezinfectare periodică, programul de vânzare având inclusă o pauză de 30 de minute” a mai subliniat edilul.

Totodată, tarifele de închiriere a domeniului public ar putea fi adaptate vremurilor pe care el trăim.

Nu în ultimul rând, costurile cu închirierea căsuțelor vor avea în vedere și perioada dificilă pe care o traversează micii producători, urmârindu-se o plafonare sau chiar o reducere a tarifelor” a scris pe pagina sa de Facebook primarul Ioan Turc.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: