21 C
Bistrița
luni, mai 25, 2026

Tichete sociale, de 500 de lei, pentru preșcolarii și elevii defavorizați

Guvernul, prin fonduri europene, vrea să suțină preșcolarii și elevii care provin din familii cu venituri mici. Astfel, se vor acorda tichete sociale în valoare de 500 de lei. Acestea vor putea fi folosite pentru achiziționarea de rechizite și haine. AFLĂ detalii:

Elevii și preșcolarii care provin din familii cu venituri mici vor beneficia de un ajutor.

Conform OUG 133/2020, publicată în Monitorul Oficial în 12 August 2020, aceștia vor primi tichete sociale în valoare de 500 de lei.

”Elevii defavorizați din învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial vor primi tichete sociale pe suport electronic în valoare de 500 de lei, din fonduri externe nerambursabile, pentru a-şi achiziţiona rechizite şi haine. Programul va fi gestionat de Ministerul Fondurilor Europene și se va implementa prin intermediul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, finanţat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.” anunță Instituția Prefectului.

Tichetele se vor acorda pe baza unei liste întocmite de administrațiile locale și transmise Prefcturii. Astfel, din fiecare comună se vor comunica preșcolarii și elevii din ciclul primar și gimnazial care se încadrează în condițiile acordării acestui ajutor.

”Conform O.U.G. nr. 133/2020, tichetele se vor acorda pentru un an școlar, preșcolarilor proveniți din familii în care venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură și elevilor proveniți din familii în care venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară” explică autoritățile condițiile acordării acestui ajutor.

Procedura efectivă de distribuire a tichetelor va fi stabilită prin ordin de ministru, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței.

În conformitate cu prevederile ordonanței, la nivelul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud se va emite în perioada imediat următoare ordinul pentru constituirea Grupului de lucru pentru derularea S.N.S.E.D (Schemei naţionale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizaţi din cadrul P.O.A.D.) din care vor face parte reprezentanţii Instituţiei Prefectului, ai Consiliului Judeţean prin Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, ai Inspectoratului Școlar Județean, ai altor instituţii publice şi ai organizaţiilor fără scop lucrativ interesate, potrivit domeniului de competenţă specific” subliniază reprezentanții Instituției Prefectului.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Eurocompozite, Physio Total, GB Instaplan: Se caută operatori, fizioterapeut, electricieni

NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Eurocompozite caută operatori, iar GB Instaplan are nevoie de electricieni și instalatori. Clinica SANOVIL angajează asistent medical și fiziokinetoterapeut. Oferta completă, mai jos:  

Rigoare medicală și tehnologie de top: Redefinește-ți silueta și scapă de celulită la Clinica ALTEO Bistrița!

Vara se apropie cu pași repezi și înainte de toate, e musai să vă simțiți bine...

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos: