17.6 C
Bistrița
miercuri, mai 27, 2026

Victimele accidentelor cu autor necunoscut nu vor mai plăti cheltuielile medicale

Vești bune, la început de an, pentru victimele accidentelor sau agresiunilor! Cei care au de suferit de pe urma unui accident provocat de un o persoană necunoscută nu vor mai trebui să plătească serviciile medicale de care beneficiază!

Camera Deputaţilor a adoptat ca for decizional, la finalul anului trecut, un proiect de lege prin care victimele accidentelor sau agresiunilor cu autor necunoscut nu vor mai plăti asistenţa medicală primită.

Conform legii, cheltuielule vor fi decontate de Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

„Cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată nu pot fi recuperate de la victimele agresiunilor sau accidentelor cu autor neidentificabil, fiind decontate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS)”, se arată în legea recent promulgată de președintele României.

Legea sănătății nu cuprindea până acum o referire expresă cu privire la aceste cheltuieli, iar victimele erau puse de multe ori să plătească din propriul buzunar serviciile medicale de care beneficiau.

Inițiatorii au arătat că victimele care nu vor să se judece cu spitalul adesea cedează presiunilor și plătesc cheltuielile pe care, în mod normal, spitalele trebuie să le recupereze de la autorii agresiunilor sau accidentelor, cu toate că Înalta Curte a lămurit faptul că nu pot fi puse în seama victimei cheltuielile medicale în urma vătămării aduse prin fapta unei persoane a cărei identitate nu este cunoscută.

Sursa: avocatnet.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MED TOTAL: De la screening dermatologic la intervenții estetice și reconstructive

Dermatita sau acneea vă dau bătăi de cap sau doriți să spuneți adio ridurilor de expresie,...

Se fac angajări la Eurocompozite, Physio Total, GB Instaplan: Se caută operatori, fizioterapeut, electricieni

NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Eurocompozite caută operatori, iar GB Instaplan are nevoie de electricieni și instalatori. Clinica SANOVIL angajează asistent medical și fiziokinetoterapeut. Oferta completă, mai jos:  

Rigoare medicală și tehnologie de top: Redefinește-ți silueta și scapă de celulită la Clinica ALTEO Bistrița!

Vara se apropie cu pași repezi și înainte de toate, e musai să vă simțiți bine...