6.5 C
Bistrița
marți, mai 20, 2025

VIDEO – Paul Știr: An nou, problemă veche! Nu știm cum plătim asistenții personali ai persoanelor cu handicap

Primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr, a explicat azi că actuala Guvernare nu a găsit soluții pentru o problemă veche: plata asistenților personali ai persoanelor cu handicap. „Nici în 2020 nu am știut cu cât va contribui Statul, nici acum nu știm. Și la Căian au rămas fără salarii două luni de zile”, a declarat primarul.

Anul trecut, DGASPC-urile din țară NU au mai avut bani pentru plata salariilor. Și la Bistrița, asistenții personali au făcut un protest spontan.

La un moment dat, CJ BN a pus banii de salarii, iar când Guvernul a alocat, într-un final, banii necesari, bugetul instituției a fost completat.

Prezent la o conferință de presă la sediul PSD BN, primarul comunei Căianu Mic a declarat că și în acest an au aceeași problemă.

Înainte, pe vremea când guverna PSD, era bine, că știam că Statul decontează 90 la sută din cheltuieli, și administrațiile pun din bugetul local 10 la sută. Ei bine, de anul trecut, nu am mai știut cât contribuie Statul. Și anul acesta e la fel. Înainte era bine pentru că știam cât să cuprindem în bugetul local pentru aceste cheltuieli. Acum, când ne facem bugetul, nici nu știm cât să alocăm”, a declarat Paul Știr.

Acesta a recunoscut că și în comuna pe care o administrează au fost probleme cu neplata salariilor.

Și la Căian am avut vreo două luni în care nu și-au primit banii. Anul trecut nu am știut cât dă statul, cât decontează. Și numai ne-am trezit că nu sunt bani. Și anul acesta e exact aceeași problemă: cum vom plăti asistenții personali ai persoanelor cu handicap? Cum vom plăti indemnizațiile acestor persoane cu handicap? E o problemă pe care atât eu, cât și colegii mei primari o au!”, a declarat primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr.

Declarația sa integrală, în video de mai jos:

[arve url=”https://youtu.be/BDxvpGK-eUc” loop=”no” muted=”no” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GB Instaplan angajează sudori, lăcătuși, instalatori! STEWO Năsăud caută programator producție, controlor calitate și asistent

GB Instaplan Bistrița face angajări! Se caută sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, Colina Restaurant, FAN Courier Bistrița și Arena by Casa EMA.  Oferta completă, mai jos:

FOTO: Care sunt cele mai iubite torturi la Cofetăria Cristina! TOP 5 texturi adorate de clienți

De peste 30 de ani, Cofetăria Cristina îi răsfață pe bistrițeni la toate evenimentele importante din viața lor, de la aniversări, nunți, botezuri și până la petreceri organizate de firme, cu torturi spectaculoase și totodată delicioase. Deliciul suprem, aflat pe locul întâi în preferințele clienților, este...

FOTO: Sala de evenimente Giulia 1 s-a schimbat la față! E mai elegantă de cum o știați, gata de nunți de poveste!

Cine din oraș n-a fost până acum măcar o dată la o nuntă la sala de evenimente Giulia 1?! De la inaugurare și până acum, sala a fost preferata nunților cu ștaif din oraș, iar zeci de perechi de miri și-au răsfățat invitații în localul elegantă. Acum, după ani de evenimente, sala a trecut printr-un amplu proces de renovare și e mai frumoasă și elegantă ca niciodată.