19.1 C
Bistrița
joi, aprilie 16, 2026

Cristian Niculae – Drept la replică privind stejarul din fața Hotelului Codrișor

Bistrițeanul.ro prezenta ieri posibilitatea ca stejarul vechi de aproape 250 de ani, din fața Hotelului Codrișor, să fie tăiat. Pentru lucrări ce se vor face în zonă. Viceprimarul Niculae a ținut să dea un drept la replică.

Cea mai veche ființă din municipiu e un stejar aflat în fața Hotelului Codrișor. Acesta a fost propus pe lista „monumentelor naturii”, dar nu a fost aprobat… Motivul? Municipalitatea intenționează să facă lucrări în zonă. Ori stejarul, care oricum e aproape în mjloculul drumului, încurcă socotelile.

Mai multe informații despre acest subiect puteți reciti AICI:

Municipalitatea ar putea oricând să omoare cea mai veche ființă din municipiu! Le stă în drum! La propriu!

Viceprimarul Cristian Niculae ne cere un drept la replică la articolul mai sus menționat:

„Pentru o informare corectă a cetățenilor și pentru a îndrepta o eroare de comunicare care nu îmi aparține, doresc să precizez următoarele lucruri: Primăria Municipiului Bistrița NU a vrut niciodată și NU a cerut niciodată unei comisii să aprobe tăierea stejarului din fața hotelului Codrișor.

Eu, viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae NU am participat la acea comisie în care s-a decis ca doar cei patru castani să fie declarați monumente ale naturii și nici nu am cerut comisiei să NU declare monument al naturii, stejarul din fața hotelului Codrișor. A fost decizia comisiei, ca doar cei patru castani să fie declarați monumente ale naturii, deși în comisie s-a analizat și posibilitatea ca stejarul să fie declarat monument al naturii.

Primăria Municipiului Bistrița nu are nici o intenție de a tăia acest stejar și nici măcar nu s-a pus în discuție acest lucru până acum. M-am exprimat foarte clar că decizia referitoare la tăierea sau păstrarea stejarului va fi pusă în discuție în viitor, doar dacă va fi necesar. În viitor, pentru realizarea proiectului de amenajare a malurilor râului Bistrița, crearea unei zone de promenadă și realizarea unei străzi pe sub pădurea Codrișor, având în vedere poziționarea acestui stejar în locul pe unde ar trebui să treacă strada, la cererea proiectanților s-ar putea pune în discuție și analiza acest lucru.

NU voi fi niciodată de acord cu tăierea acestui stejar secular decât dacă nu vor fi găsite soluții de ocolire și păstrare a lui, de către specialiștii ce vor gândi acest proiect. În „Comisia de tăieri a arborilor” am avut întotdeauna o poziție fermă împotriva tăierilor arborilor sănătoși, ce nu prezintă pericol de accidente în caz de furtuni sau vijelii, din orașul nostru. Au fost numeroase cereri din partea cetățenilor de a tăia arborii din parcările rezidențiale pe motiv că frunzele lor cad pe mașini și le murdăresc sau pe motiv că acei arbori umbresc apartamentele în care locuiesc, dar m-am opus și nu am aprobat tăierea lor.

Consider că titlul articolului și conținutul lui nu reflectă realitatea cu privire la intențiile Primăriei Bistrița în acest caz.”

NOTA REDACȚIEI: Am subliniat mai sus câteva fraze din dreptul la replică al viceprimarului, care se contrazic cu concluzia din final.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos:

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...