10.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

„Minunea” tenisului de masă, formată la Bistrița, campioana Europei pentru al doilea an consecutiv

Pentru al doilea an consecutiv, România este campioana Europei! În spatele acestui rezultat se află și Benadette Szocz, o jucătoare formată la Bistrița, care nu este la prima performanță de acest gen.

România a câștigat duminică pentru a doua oară consecutiv titlul continental la tenis de masă, după ce a trecut în finală de Portugalia. Această performanță este datorată jucătoarelor Bernadette Szocz, Daniela Dodean și Elizabeta Samara.

Bernadette Szocz, originară din Târgu Mureș, s-a format tocmai la Bistrița, unde s-a mutat pe când era numai un copil și unde a prins-o și adolescența.

„Simțeam că putem să luăm aurul, avem o echipă foarte bună. Mulțumim tuturor suporterilor români care au venit la Nantes să ne susțină. Suntem cea mai bună echipă din Europa și simțim că putem să facem tripla la Cluj”, a declarat Bernadette Szocz.

În 2021, Campionatul European va fi organizat în România, la Cluj. România și-a apărat titlul european de la ediția trecută și a ajuns la cinci trofee de campioană europeană la tenis de masă, pe echipe la feminin. Româncele au mai câștigat în 1992, 2002, 2005 și 2017.

Luna trecută, Bernadette Szocs a reușit performanța de a intra în topul select al celor mai bune 15 jucătoare de tenis de masă din lume. Aceasta se află pe locul 14, iar vestea a fost dată chiar de către sportivă, pe pagina sa de Facebook, unde a precizat că a mai făcut un pas spre îndeplinirea visului său.

Foto: digisport.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.