7 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Vacanțe pe banii Statului?? Nu și la Consiliul Județean! Care este explicația mai-marilor județului

Conform prevederilor legale, angajații la stat pot beneficia de vouchere de vacanță. Totuși, cei care lucrează în Consiliul Județean, sau instituțiile subordonate acestuia, nu beneficiază de acest beneficiu.

La începutul lunii octombrie, consilierul județean Ovidiu Florean îl „trăgea la răspundere” pe președintele instituției pentru încălcarea unei legi. Este vorba despre prevederile legale potrivit cărora angajații statului pot beneficia de vouchere de vacanță. Angajații CJ BN și ai instituțiilor subordonate nu au primit așa ceva. Nici în anul 2017, nici în 2018.

În adresa trimisă lui Radu Moldovan, consilierul cerea socoteală cu privire la :

  • numărul de vouchere acordate personalului insituției
  • dacă nu s-au oferit, care e motivul
  • dacă s-a dezbătut tema voucherelor cu angajații
  • documente emise de instituție pe această temă

La 10 zile de la solicitarea informațiilor, a venit și răspunsul. Motivația ar fi că „în anul 2017, respectiv 2018, personalul (..) a beneficiat de creșteri salariale care au generat o influență semnificativă prin creșterea cheltuielilor de personal”.

Astfel, „în urma analizei impactului cheltuielilor de personal asupra bugetului județului Bistrița Năsăud, (…) pentru anul 2018 nu au fost prevăzute sume pentru acordarea voucherelor de vacanță”.

Conform aceleiași adrese, voucherele de vacanță nu se pot acorda decât dacă sunt prevăzute sume, în buget, pentru așa ceva. Totuși, pentru anul 2019 se „încearcă” prinderea în buget a sumelor aferente voucherelor de vacanță (1.450 lei/ angajat).

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.