14.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

VIDEO – Ioan Țintean: „Indiferent de tot ce ne desparte, suntem români! La Mulți Ani!”

În acest an unic pentru România, îi omagiem pe cei care, acum 100 ani, au reușit să realizeze un vis aparent imposibil: unirea tuturor românilor!

Dragi bistrițeni, astăzi este un motiv de aleasă sărbătoare, dar și un prilej de bucurie pentru fiecare român. Miracolul Marii Uniri nu s-a făcut în condiții ușoare.

La 1918, România era vlăguită de război și epidemie, parțial ocupată de armate străine și departe de aliații săi. Toate nemulțumirile și dezbinările noastre de astăzi par neînsemnate față de ceea ce au avut de înfruntat înaintașii noștri.

Și, totuși, au reușit acolo unde toți cei dinaintea lor dăduseră greș de nenumărate ori. Au reușit pentru că au acționat împreună. A fi uniți nu înseamnă a fi toți la fel, ci a defini și păstra un sanctuar sufletesc comun. O zonă care nu suferă negociere sau conflict: România! Asemenea unui arbore, fiecare ramură crește altfel, dar fiecare contribuie la soliditatea trunchiului comun. Indiferent de tot ce ne desparte, suntem români.

La Mulți Ani, bistrițeni!

 La Mulți Ani, români!

Ioan Țintean – președinte ALDE Filiala Bistrița-Năsăud

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/cSrkHsSkoeQ” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.