11.2 C
Bistrița
marți, aprilie 28, 2026

Nu mai există școli cu toaleta „în fundul curții” în Bistrița-Năsăud

Inspectorul Școlar General, Mircea Nicula, a prezentat în cadrul ședinței de consiliu prefectural situația în care se află acum școlile din județ. Nicio școală nu are toaleta în curte.

În anul 2019, Consiliul Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud a prezentat situația alarmantă în care se aflau școlile din județ. Chiar dacă în multe localități s-au investit mulți bani pentru modernizare și dotare, în 41 de școli elevii mergeau la toaletă „în fundul curții”.

În 2022, inspectorul școlar general, Mircea Nicula, spune că această problemă a fost rezolvată și nu mai exită nicio școală cu toaletă în curte.

„În acest moment nu există nicio școală din Bistrița-Năsăud care să aibă toaleta în curte”, a spus șeful ISJ BN.

Mai mult, acesta a prezentat câteva motive ale absenteismului și abandonului școlar, dar fără să aibă un număr concret de elevi care nu mai urmează școlarizarea obligatorie.

„Peste 70% dintre elevii care renunță la școală au probleme mari acasă. Pe lângă condițiile precare în care trăiesc, mulți au părinții plecați de acasă în străinătate. Aici se pierde mult”, a mai spus șeful inspectoratului.

 

Foto: Știrile PRO TV

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

NOU la ARCSIM! Panouri sandwich ieftine, pentru construcții cu buget mic!

Dacă ai ceva de construit, dar să fie ieftin și bun, la ARCSIM găsești soluția. Au...

CULT 500 by Nella aduce în premieră, la Bistrița, tehnologia KOEMIA: diagnostic digital + șampon, mască și leave in – personalizate exact pentru tine

Frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate și personalizare, iar CULT 500 by Nella Botîrlă...