13.4 C
Bistrița
miercuri, mai 20, 2026

VIDEO – EMOȚIONANT: Lecție de parenting de la o ursoaică!

Instinctul matern e prezent la FIECARE vietate! Câteva imagini surprinse în Munții Călimani oferă o reală lecție de parenting în lumea animală. Ursoaica își lasă unul dintre pui să se descurce SINGUR la greu! Totuși, îl supraveghează de la distanță,  asigurându-se că NU pățește ceva.

Bistrița-Năsăud încă se poate lăuda cu zone NATURALE, în care animalele trăiesc liniștite. O astfel de zonă există și în Munții Călimani, care au oferit unui drumeț un spectacol extraordinar.

O ursoaică a fost surprinsă în timp ce exemplifica… o lecție de parenting. Aceasta urca în munte cu cei trei puiuți ai ei. Unul dintre ei a alunecat pe terenul stâncos, iar acum nu reușea să mai urce spre mama lui.

Riscul să cadă spre drumul forestier era destul de mare:  jos erau oamenii (n.r. – un pericol pentru urși), iar terenul era destul de abrupt. S-a dovedit cam dificil pentru pui să ajungă înapoi la mama lui.

Cu toate acestea, ursoaica nu se aruncă să-și salveze puiul, ci îl supraveghează, îl „ghidează” de sus și urmărește mișcarea oamenilor. Își ține ceilalți doi pui în apropiere, până când, într-un final, și cel de-al treilea li se alătură și își continuă drumul.

Imaginile au devenit virale doar acum, deși au fost făcute în vara lui 2020. Clipul a fost publicat pe pagina de Facebook „Bistrița trezește-te!”.

Munții Călimani sunt cei mai înalți munți vulcanici din România. Fauna și flora din zona gestionată de Ocoalele silvice din zona Tihuța Colibița e extrem de variată, momentele oferite fiind de multe ori amintiri inegalabile. Locul urșilor e în pădure, nu la containare sau în rezervații bine finanțate public. Felicitări personalului silvic din zonă pentru modul în care au înțeles să protejeze natura!!! Vizitați Colibița!!!” – e mesajul ce însoțește video-ul pe grupul de Facebook.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos:  

www.bistritaimobiliare.ro – un portal GRATUIT pentru cei care vor să vândă sau să cumpere o locuință

Din dorința de a oferi vizibilitate maximă anunțurilor de vânzare/închiriere din Bistrița-Năsăud, au fost create, de către bistrițeanul Andrei Cadar, două instrumente complementare, gândite să lucreze în tandem pentru succesul fiecărui utilizator și menite să simplifice radical procesul de vânzare, cumpărare sau închiriere a proprietăților.

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...