5.9 C
Bistrița
vineri, martie 31, 2023

Două studente primesc Bursă Nosa, din cei 8 foști liceeni ce au aplicat:

Opt absolvenți ai liceelor din Bistrița și-au depus dosarele pentru Bursa NOSA. Au fost alese două studente, foste eleve ale CNAM. CINE sunt și UNDE studiază:

În fiecare an, municipalitatea alege studenți bistrițeni, de anul I, cărora le oferă un sprijin financiar. E vorba de Bursa NOSA ce constă în 500 de lei lunar, pe perioada studiilor universitare, sub incidența unor condiții.

Anul acesta și-au depus dosarele OPT absolvenți de liceu. Dintre aceștia, au fost alese două foste eleve ale Colegiului Național Andrei Mureșanu.

Ágnes Müller – șefa de promoție CNAM 2020-2021 cu media generală 10 în toți cei patru ani de liceu

Agnes a finalizat cursurile CNAM la profilul Științe ale Naturii. A făcut parte din Consiliul Elevilor Maghiari din Bistrița.

Alături de ei a organizat evenimente la nivel local, dar a și participat la evenimente naționale, organizate de Uniunea Liceenilor Maghiari din România.

Acum este studentă la UBB- Științe Politice.

Bistrițeasnul.ro a mai scris despre Ágnes Müller aici:

FOTO: Ágnes Müller (CNAM) și Adelina Avram (CNLR), absolventele care au avut doar medii de 10, în cei patru ani de liceu!

Alexandra Zahari – Ambasador al limbii franceze în România

Alexandra a absolvit CNAM, profil Filologie. Aceasta a devenit ambasador al limbii franceze în România în anul 2019.

La recepția organizată la Palatul Cotroceni, alături de președintele Klaus Iohannis, a participat și Louise Mushikiwabo, secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei, cea care a înmânat Alexandrei diploma de ambasador al limbii franceze în România.

Acum, Alexandra este studentă la Universitatea din București, Facultatea de Drept și Colegiul Juridic Franco – Român.

Despre Alexandra, Bistrițeanul.ro a mai scris aici:

FOTO: Ambasador, la doar 16 ani! „O experiență inedită și memorabilă!”

Anul trecut universitar, municipalitatea a ales doi absolvenți din cei 15 care au solicitat.

Primăria Bistrița a ales DOI beneficiari ai bursei NOSA, din cele 15 dosare depuse. CINE sunt:

Pentru anul 2018 – 2019, au fost aleși doi băieți din cei 11 aplicanți.

Doi absolvenți de liceu, beneficiarii Bursei NOSA. Cine sunt și pe cine „au bătut” la punctaj

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Bistriteanul TV

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, disponibile la Rombat, Brutăria Presto și Fan Courier

Rombat Bistrița angajează operatori producție, electrician și inginer proiectare produse. Brutăria Presto are nevoie de o vânzătoare, iar FAN Courier caută personal în Bistrița. NOI locuri de muncă – disponibile și la IMP România, Leoni sau Nedeias Com din Budacu de Jos:

Mâine se deschide AmaZone Bistrița, primul magazin cu produse resigilate sau lichidări de stoc Amazon, din județ!

Peste 1.000 de produse, cu reduceri de 50 %, îi așteaptă mâine pe bistrițeni la AmaZone...

Un nou magazin ZOO Hobby, în Ștefan cel Mare, lângă Cotidian

Bistrițenii  din partea de sus a orașului au de acum un magazin destinat animăluțelor lor de...