Ne-a fost dat să fim martorii unei seri pline de har și smerenie… Grație elevilor din Ansamblul folcloric al Liceului de Muzică Tudor Jarda, care ne-au reamintit o străveche poveste. Împletită cu măiestrie în sunete și simboluri sacre… O poveste despre cununa care ne însoțește din leagăn, până spre mormânt…
Dacă tot am intrat în Săptămâna Patimilor – merită să reflectăm câteva clipe la cununa care ne însoțește – invizibilă – până în pragul mormântului…
Ansamblul de muzică tradițională de la „Tudor Jarda” – coordonat de profesoara Ana Maria Dragonici (după ce anterior de el s-a ocupat profesoara Cristina Bălan) a pus la punct un impresionant recital.
Profesoara Daniela Cifor a fost responsabilă de selectarea poemelor care au completat secvențele muzicale.
„Cununa fiind un simbol sacru al încununării omului apare ca și element central în compoziția noastră. Spicele de grâu și grâul fac referire la practică creștină a rugăciunii: „pâinea noastră cea de toate zilele”…
Grâul și valoarea sa sacră au fost prezente încă din cele mai vechi timpuri în viața țăranului român. Dar și în tot ce a realizat el. Paștile, prescura, colacii, pâinea… Omul era însoțit de grâu de la leagăn până la mormânt… Cununa și cercul simbolic al cununii era legătura neîntreruptă între om, taina vieții și cea a morții…”, a explicat profesoara Doris Platon de la Liceul de muzică „Tudor Jarda”.
Ea însăși a prezentat spectacolul într-o ie cusută de bunica sa. În costumul popular tradițional din această zonă se regăsește deseori pânzătura albă pe care se cos simboluri negru. Acestea sugerează, din punct de vedere al cromaticii, o hierogamie, o căsătorie sacră între cele două non-culori…
„Cred că fiecare dintre noi purtăm, de-a lungul vieții, o cunună care ne însoțește până la moarte. Și uneori chiar dincolo de ea...”, a mai povestit profesoara Doris Platon.
Câțiva bunici și specialiștii de la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud le-au dat o mână de ajutor elevilor de la „Tudor Jarda”, oferindu-le obiectele de décor utilizate în spectacol.
Și etnologul Menuț Maximinian a amintit de obiceiul numit cununa anului.
„În fiecare duminică, înainte de Paști, câte o familie din sat pregătește prescura care se află pe masa sfântului altar. Acea prescură alături de vin devine trupul și sângele Mântuitorului. Preotul o sfințește, iar noi, când ne spovedim, avem cu ce să ne împărtășim…
Grâul acesta ne însoțește într-adevăr din leagăn, până la nuntă și apoi mormânt – prin anumiți colaci. Inclusiv la botez, pe Valea Țibleșului, se oferă colăcei mici, pentru copii. La nuntă, nașii așează deasupra mirilor un colac numit de nuntă, în fața altarului. Și pe steagul de nuntă este așezat un colac.
Atunci când e vorba de un tânăr care trece la cele veșnice, se face un pom al vieții în care de asemenea sunt așezate turte de grâu. Sunt și colacii aceia care se oferă la înmormântări, drept pomană.
Și la nuntă se pun acești pomi ai vieții. În Căian și Căianu Mic sau Dumbrăvița – pomii erau așezați chiar în fața mirilor. Până nu se îndepărta pomul de pe masă, nici nu se vedeau bine mirii. După ce se descânta pomul vieții, fiecare își lua câte o bucată din turtiță, pentru că era foarte bună și dulce.
Tot ceea ce se întâmplă pe hotar legat de cununa grâului are o semnificație aparte. Ultimele spice de grâu se credea că trebuie așezate într-o cunună – purtată până în vatra satului de cea mai frumoasă și harnică fată din sat…”, a explicat Menuț Maximinian.
Foto @ Liceul de muzică „Tudor Jarda”
