14.5 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

Gabriel Lazany: M-am săturat!

„M-am săturat! Pe vremuri am avut un contract de salubritate cu Codrișor. În ani întregi de colaborare nu-mi amintesc să-i fi sunat vreodată pentru simplul motiv că nu a fost nevoie. Își făceau treaba bine. Dacă nu și-ar fi facut-o, reziliam contractul și apelam la Urbana, că vorba aia, aveam alternativă. Acum n-am.

Și-atunci, plec capul și sun, și sun iar și iar, că am ajuns să-mi consum probabil jumătate din minutele de abonament pe apeluri către dispeceratul lor. De obicei după 3-4 apeluri și tonuri mai ridicate, vin. Că dacă nu vin, nevasta-l sună pe domnu’ Eugen.

Acum n-au mai venit de 3 săptămâni. Măcar ne-am făcut un ritual: dimineață nevastă-mea scoate gunoiul, seara îl bag eu înapoi, că altfel dimineața următoare îi ravagiu făcut de câini și pisici.

Poi băi Supercom, n-am comentat la preț, n-am comentat la formula de transformare a cantității de gunoi din tone în metri cubi, n-am comentat că eu colectez selectiv și voi le adunați la grămadă…! Dar dacă nu vă place să vă faceți treaba, sau nu puteți, lăsați Bistrița și bistrițenii în gunoiul lor și valea de unde ați venit, că pe banii noștri cred că merităm mai mult…!”

Sursa: Facebook Gabriel Lazany

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.