19.4 C
Bistrița
joi, septembrie 3, 2026

Ioan Turc: Încă cercetăm situația cu cele două PUG-uri

Primarul orașului a cerut un audit intern după ce au apărut informații în media că, la Primărie, s-ar lucra după DOUĂ PUG-uri. La un moment dat, audit-ul a fost finalizat, iar Ioan Turc explica faptul că există șanse să fie anunțat Parchetul. „Încă investigăm. Pe când am toate documentele, vă voi anunța ce am descoperit exact și ce măsură voi lua”, a declarat edilul.

De la finalul lunii ianuarie, la Bistrița face valuri un subiect nemaiîntâlnit în alte zone ale țării: existența a DOUĂ PUG-uri, pe baza cărora se emit autorizații de construcție.

SENZAȚIONAL: Primăria Bistrița a lucrat și a emis acte raportat la două PUG-uri

Chiar și secretarul municipiului a recunoscut acest lucru, la câteva zile distanță de la „ieșirea la lumină” a informației.

Bistriteanul.ro a avut dreptate! Secretarul Floare Gaftone recunoaște că sunt două PUG-uri!

După ce Floare Gaftone a rămas „înregistrată” cu această declarație, făcută  într-o ședință PUBLICĂ de CL, și în mediul online, primarul Ioan Turc a solicitat să se facă un audit.

În sfârșit: Primarul Ioan Turc anunță un control intern la serviciul Urbanism, care să lămurească situația celor două PUG-uri

Ioan Turc a explicat că cei care se ocupă de audit au la dispoziție două săptămâni să afle adevărul, dar pot cere prelungirea timpului respectiv. Culmea, în toiul investigației, PUG-ul fals a fost afișat în holul Primăriei Bistrița.

Ioan Turc: În 19 februarie aflăm dacă avem două PUG-uri

CULMEA TUPEULUI: PUG-ul fals, afișat spre dezbatere publică la intrarea în Primăria Bistrița

Înainte ca edilul să facă lumină, în urma investigației celor ce la Serviciul Audit, arhitectul care a descoperit problema a explicat ce anume i-a atras atenția, dând astfel indicii clare și celor de la audit UNDE să caute:

Cum și-a dat seama arhitectul Andrei Popescu că se „operează” cu două PUG-uri la Primăria Bistrița

În 11 martie, primarul Ioan Turc a recunoscut că există diferențe între cele două PUG-uri: varianta ONLINE și cea printată. Și că ar exista posibilitatea să fie implicat și Parchetul.

Dacă vom considera că este necesar, nu avem nicio problemă să sesizăm Parchetul, dacă este nevoie! Deci există anumite diferențe între ce este pe suportul de hârtie și varianta electronică. De ce sunt aceste diferențe? Cum au apărut? Când au apărut? Au vreo legătură cu activități neconforme sau nu? Sau pur și simplu sunt niște erori materiale… Sunt întrebări la care încercăm să răspundem și noi. Dar dacă nu reușim să răspundem, vom sesiza Parchetul”, declara Turc la vremea respectivă, așa cum puteți reciti, pe larg, AICI.

A trecut aproape o lună de atunci, iar administrația locală nu a mai vorbit nimic despre acest subiect.

Am făcut o solicitare către instituțiile avizatoare pentru a primi exemplarele care au fost transmise. Aștept și aceste documente ca să putem analiza integral. Cred că suntem primii care investigăm așa ceva, și este o treabă mai complexă. Pe când am și aceste documente pe care le-am solicitat, și ajungem la o concluzie, voi anunța public ceea ce se decide, concluziile și măsurile pe care le vom lua. Dar încă cercetăm”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul Ioan Turc.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: