19.9 C
Bistrița
duminică, mai 19, 2024

Lipsa personalului specializat împiedică Spitalul Județean să suplimenteze locurile la ATI pentru pacienții Covid

Spitalul Județean Bistrița-Năsăud a reușit suplimentarea locurilor la Terapie Intensivă cu încă 6, dintre care 3 sunt destinate bolnavilor infectați cu Covid. Lipsa personalului specializat pe Terapie Intensivă împiedică unitatea medicală să mărească numărul.

De o săptămână, Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud are cu 6 paturi în plus la Terapie Intensivă. Trei dintre aceste paturi sunt dedicate pacienților Covid, în stare gravă.

Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany a fost posibilă această suplimentare prin preluarea „încărcăturii” de către medicii de la Anestezie Terapie Intensivă, care au oricum un volum de lucru uriaș.

Pentru o nouă suplimentare a paturilor la ATI nu este suficient spațiul fizic și dotările necesare, ci trebuie și personal specializat, tot mai greu de găsit în această perioadă.

Mai mult, managerul Gabriel Lazany spune că autoritățile centrale lasă spitalele și DSP-ul să se descurce când vine vorba de găsit medici specializați pe ATI.

„Forțați de împrejurări, am mai suplimentat Terapia Intensivă, astfel încât capacitatea a crescut la 26 de locuri. Nu avem cum pune nici măcar fizic mai multe paturi în ATI. Infrastructura spitalului permite să amenajăm zone de terapie intensivă și în alte locații, am putea chiar pe Secția Covid să amenajăm câteva posturi de Terapie Intensivă, dar din păcate nu avem personal de terapie intensivă care să gestioneze aceste paturi. Am făcut o solicitare către Direcția de Sănătate Publică și Prefectură pentru a solicita în numele spitalului pentru a solicita detașarea unor medici rezidenți sau specialiști de terapie intensivă, atât DSP cât și Prefectura a înaintat aceste solicitări către Comandamentul Central pentru Situații de Urgență, iar răspunsul pe care l-am primit a fost dezamăgitor: DSP să caute medici de ATI, să îi nominalizeze și ei aprobă transferul. Unde să îi caute? Aruncarea pisicii moarte în curtea altora e foarte simplă”, a explicat Gabriel Lazany, aseară, la Bistrițeanul Live.

Întreaga emisiune o puteți urmări mai jos:

https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/2498643993769883

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

SENZAȚIE: Epilare definitivă cu Soprano ICE- Alexandrite 755 prin răcire cu gheață, acum, la Paula Murg Beauty – Cult by Nella

Epilarea definitivă e acum mai simplă și mai la îndemână ca oricând. Diferența o face însă...

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.