-4 C
Bistrița
vineri, ianuarie 28, 2022

POVEŞTI DIN SAT: Na și adă!

De beție fugi departe

Chiar prin val cătând scăpare

În pahar te-neci adesea

Mai curând decât în mare

Trecând prin dreptul porții, doamna o vede pe mătușa Rozuca udând florile de pe târnaț. Vine încet, îndoită de spate, spre portiță.

– Doamneee, dragul mătușii! Eu, femeie bătrână, de-acestea-mi trebe mnie?

Începe a plânge și a povesti, înnodându-și năframa.

– Auzi, ce mninune mare am mai păţât iară! Mai alaltăieri trece pe drum Iulișka, țiganca, se oprește din drum și se roagă:

– Fă bine, lele Rozucă și lasă-mă să mă duc până după șură la ’mneata, că ia aicea m-o apucat și nu mai pot ajunge acasă.

Ce să fac? Mă uit la Iulișka, o înțăleg, o lăs, se duce după șură, ca tăt omu… După o vreme, nu bag de samă cân’ pleacă, mă duc să văd de ce numai vine. Nici vorbă, era departe… Dusă fără să bag de samă. Cân’ s-o străcurat prin poartă, nu ştiu!

Da’ mă uit bine că ceva nu mi se părea… Adică jos la portița de la șură, țineam o bucată de șină, gre, pe care-mi băteam sapa. Că n-o poți bate pe ciment… Iulișka o luat-o, o dus-o ș-o vândut-o la cer vechi.

După o vreme, o văd că fuge prin dreptu’ porții…

– Tu, Iulișkă, tu! Ce-ai făcut, mi-ai luat șina? Eu te-am lăsat după șură și tu m-ai lăsat fără șină! Pe ce mi-oi bate sapa? Îs femeie văduvă. Ia vină, adu-mi șina înapoi și-ți dau cer cât vrei, pe degeaba. Auzit-ai?

Nu gat bine de zâs, că unde nu începe Iulișka a blăstăma, băută, trăgându-și fusta până sus, cât să i să vadă tăt.

– Da’ tăie-te-ar doftorii, să te taie! Scroafă bătrână! Eu te-am furat? Tăie-te-ar doftorii să te taie!

– Tu, femeie, nu strâga, tu! Am vorbit frumos cu tine! Că te-or auzi careva și ți-or da atâtea, că nu li-i putea duce! Nu ți-i rușine?

Și, unde nu încep a mă cânta, femeie văduvă, batjocorită de Iulișka. Noroc că trece tuma atuncea popa, pe uliță.

– De ce te cânți, lele Rozucă? Ce-ai pățât?

– Păi ia ce-am pățât, domnu’ părinte! Cum să nu te cânți? Îi Sfântu’ Post.

– Nooo, da’ cum îi asta una? Ești de gină, lele Rozucă?

– Nu, domn părinte! Nuuu!

– Atuncea, de ce te cânți? N-ai de ce! Las-o în bgeata ei, de Iulișkă!

Are dreptate domnu’ părinte, că și alţii o păţit la fel. Îți mai amintești? Ai uitat?

Doamna începe a povesti:

Într-o seară, strigă la poartă, Iulișka.

– Doamnă, ți-am lăsat la lelea Rozuca cratița aceia ce ț-am zâs. Ca să nu o vând, că numa’ pe aceea am mai avut-o.

– Foarte bine! Și?

– Și dumneta dă-mi mie 25 lei, cât trebe, da’ să nu spui la nime’ că numa’ cu atâta ți-am dat-o!

– Bine, Iulișka, du-te și adu-o că ți-o plătesc. Acum!

– Da’ la lelea Rozuca poarta-i încisă, că îi femieie sângură. Se teme, că-i sară. Da’ io ț-am țânut-o dumitale. Nu am vândut-o, măcar că le-am dat pe tăte în sat. Dacă nu te superi, dă-mi banii pe ea, că așa-i zâs.

Mă uit la Iulișka, mă gândesc că nu dau banii pe ceva ce nu văd, dar să nu încurc omu’, îi dau banii prin poartă, urmând ca a doua zi să îmi iau marfa.

După biserică, a doua zi, trec prin dreptul porții femeii.

– Mătușă, am ceva, lăsat la dumneata? De la Iulișka.

– Daaa…. Da’ ia, de un ceas a venit Iulișka după oală.

– Păi de ce a venit, ce treabă avea ea cu oala? I-am plătit-o aseară! Era poarta închisă, la dumneata.

– Daaa?

– Da, mătușă!

Se uită mătușa înspre capâtul uliței și o vede pe Iulișka, stând în povești, în fața bufetului.

– Iulișkăăă, hai încoaceee…!

Intră Iulișka în bufet și nu mai iese, un ceas. După o vreme, vine către grupul de femei, adunate în povești, sub pomnițul din curte.

– No, Iulișka, unde-i oala? Mi-ai vândut-o? Nu-i la tine, nu o văd! Ți-o trebuit de băut și n-ai avut pe ce, așa-i? Ai mai vândut-o o dată.

– Amu’ doamnă ce să fac? O cerut-o domnu Lică și i-am dat-o lui.

– Păi cum i-ai dat lui oala mea, plătită de mine?

– Amu’ dumneata îi mai aștepta, până vineri.

– Cum adică? Nu înțeleg! Uite cum facem. Tu îmi dai acuma banii pe oală și când îi mai aduce, om mai vedea…

– Îmi pareee rău…

Se uită țiganca la mine. Eram trei femei pe bancă. În ochii mei se uită. Clipește. Se dă un pas înapoi, apleacă capul într-o parte, apoi zice:

– Îmi pare rău, doamnă! Nu mi-ai plătit oala!

Nu-mi venea să cred ce aud. Pentru o clipă, m-am înfiorat. Era ca o baie fierbinte şi rece, în acelasi timp. O baie de care nu am mai făcut niciodată.

– Tu, Iulișkă, tu! Cu mine îți faci de lucru? Îndrăznești să mă prinzi de obraz?

Extraordinar!

Nu-mi venea să cred. Adică, dădea de înțeles, din privire și gesturi, stând liniștită, că nu cu ea vorbeam, că nu ei i-am dat banii, că mă înșelam, că…

– Tu, Iulișkă, aseară ai venit la mine la poartă. Ai sunat la sonerie, de două ori. Ți-am plătit. Tu ai fost băută? În halul ăsta? Ți-ai băut până și mintea?

– Îmi pare răuuu, doamnăăăă… Îmi pare răăău!

Se apleacă pe spate, se uită lung la mine, zâmbind și privindu-mă pătrunzător. Incredibil! Nu-mi venea să cred.

– Tu, Iulișkă, tu îți permiți cu mine așa ceva? Ai încurcat rău persoana! Ție nu ți-e rușine? Atâta ai fost de băută?

Țiganca înaltă, cu fuste lungi, crețe, cercei mari în urechi și încălțată cu șlapi înalți și iarna și vara, cu „șoșete” în picioare, din cele de care vinde prin sat – vede că nu are încotro, întoarce colțul șorțului, scoate din buzunarul mare, cât poala, 20 lei.

Întind mâna, urmându-i privirea. Ea se uită atentă, în ochii mei. Îmi întinde 20 lei. Eu mă uit la ea. Ea, la mine. Mă urmărește atentă. Eu o urmăresc, fără să clipesc!

Cedează. Bagă mâna în buzunar și mai scoate 5 lei. Total 25 de lei, exact prețul plătit aseară, în poartă.

Mă uit la ea, mă uit la cele două femei, iau banii, apoi îi spun:

– Dacă ai fost atât de băută și n-ai știut, de ce nu ai greșit cu număratul banilor? Ți-ai amintit de 25 de lei, dar de faptul că ți-am plătit – nu! Dispari din fața mea, Iulișkă! Iar la poarta mea să nu te mai prind vreodată. Eu banii ăștia îi dau pomană unui un om necajit. Nu-s mulți, dar nu te las să-ţi bați joc de mine! Nu ți-e rușine?

– Îmi pare rău… No, bună zâua!

– Du-te în drumu-ţi, Iulișkă! Nici acum nu eşti trează!

– Păi, cu una ca asta, poți păți orice! Cân’ îi trează? Să nu ț-o apropcii de păreți! adăugă cealaltă femeie de pe bancă. „Na și adă!” Cu omul ducucit nu poți altfel. Cum ai gândit?

Câte se aud? Și la televizor o spus… Cine-o zis-o, n-o zis-o degeaba: „N-are obraz, ca pasărea!”

– Te mai miri mătușă? Dumneata ai plâns de supărată, dar eu nu pot să cred că îndrăznește cineva să-mi facă una ca asta!

Iulișka era deja departe. Pășea des, trăgându-și șlapii de cauciuc printre bolovanii de pe uliță.

A doua zi, în crucea uliței, se întâlnesc iar Iulișka și doamna.

– Bună zâua, doamnăăă…! Mai ești suparată pe mine? Am fost bată, no, ce să fac? Că atâta mă enevează tăţi ţiganii aeştia de-aicea! Tăie-i-ar doftoriii! Pe tăți!

– De ce le zici ţigani, Iulișka? Om cumsecade poate să fie oricine! Sunt țigani corecţi destui! Cunosc mulți. Şi nu toți beau, ca tine… Şi români care înșeală încă sunt mulţi!

– Lasă-mă, doamnă, da’ cum să le zâc?

Auzi… iei o oală de la mineee? Ț-o dau eftin! N-am bani nici de o pită barăm! De la mine nu vrei să cumperi? Iulișka-i cea mai săracă dintre tăți! Nu-i bogotană, ca alții…

– Am cumpărat una de la magazin. Cu mult mai ieftină. Du-te în drumu-ți, Iulișka! Târg bun…!

– // –

ARTICOLE SIMILARE

Bistriteanul TV

Sponsorizate

Amicii Building caută contabil/ă și inginer constructor! Rombat are nevoie de operatori și electricieni

Compania Amicii Building are nevoie de contabil, inginer contructor și finisori. Locuri de muncă sunt disponibile și la Rombat, Transmixt Bistrița sau Clinica Sanovil, unde se caută fiziokinetoterapeut, dar și o infirmieră. 

FOTO – Cu Ciao Bella, frumoasă și sub plapumă: Pijamale satinate, compleuri fine din bumbac, lenjerii ”fierbinți”…

Chiar dacă e rece afară și ai sta doar în casă, sub plapumă, și acolo poți...

PRO COMPRESOARE Bistrița: Soluția pentru curățarea impecabilă a filtrului de particule

Funcționarea mașinilor, mici sau mari, a utilajelor, etc. poate fi afectată de înfundarea filtrului de particule. ...