Unde nu intră soarele pe fereastră, intră doctorul pe ușă, spune românul cu grijă pentru sănătatea lui… Și multă dreptate are, pentru că suntem cu toții aici pe pământ, copiii soarelui.

Soarele, aerul curat al câmpurilor și pădurilor, susurul izvoarelor și răcoarea de pe malul râurilor fac parte din viața noastră sănătoasă pentru că armonizează energiile minții și corpului nostru cu cele ale naturii.

În marea lui bunătate, soarele – așa cum îl primim noi – este făuritorul vieții vegetale și susținătorul vieții omului pe pământ. De aceea el s-a aflat la vreme în centrul multor religii fiind considerat Zeul Suprem până la descoperirea luminii soarelui în inima omului de către religia noastră creștină.

Emil Cioran a intrat într-o instituție bancară cu ceva treabă și a văzut vreo douăzeci de femei și tinere fete care se ascundeau în spatele unor monitoare și tastau de zor fiind prinse de treburi și de sarcinile de serviciu. Afară era o minunată dimineață de vară.  Parisul oferea parcuri cu copaci înfloriți și străduțe cu parfum de flori interzise celor ce se aflau prin birouri. Filosoful nostru s-a întrebat atunci în numele acelor femei prinse în sistemul băncii dacă asta o fi pentru ele ceea ce se numește viață. Era evident că nu, că se aflau într-o capcană fără scăpare.

Am cedat sistemelor de birocrație și de producție drepturile pe care le aveam de a ne bucura de lumina soarelui.

Am dat bucuria de a avea soarele pe față ceas de ceas sistemelor care fac din om o rotiță într-un angrenaj… Și unul după altul, ne-am înrolat în armata nimănui care merge niciunde oprindu-l pe om de la bucuriile simple ale trăirii în natură.

Scăpăm două săptămâni pe an în ceea ce numim concediu să ne vedem cu soarele-tată… Și apoi ne încolonăm iar, pentru un an, la coada gri a sistemelor. Deși știm cu toții prea bine că unde nu intră soarele pe fereastră, intră doctorul pe ușă…

Foto @ Alecandru Uiuiu / Revista Zestrea