8.4 C
Bistrița
sâmbătă, martie 7, 2026

VEȘTI BUNE: Ministerul Educației a fost de acord să se predea în cadrul spitalului! Se va cere aviz pentru statutul de Spital Clinic!

Primul pas în acordarea statutului de Spital Clinic de Urgență Bistrița a spitalului județean, a fost făcut. Ministerul Educației a acordat aviz favorabil predării în cadrul secției de Medicină Internă. Se va cere și avizul Ministerului Sănătății.

Încă din primăvara anului trecut, președintele CJ BN discuta despre posibilitatea ca Spitalul Județean de Urgență Bistrița să devină Spital Clinic de Urgență. Asta deoarece în luna octombrie 2022 a început cursurile prima promoție a UMFST, filiala Bistrița.

Profesori și elevi, pe coridoarele spitalului! Planuri de transformare în Spital Clinic Universitar

Chiar înainte de începerea anului școlar, Radu Moldovan anunța că există 16 medici care au devenit și cadre didactice, odată cu începerea cursurilor universitare de ”asistenți generaliști”.

Spitalul Județean ar putea deveni spital clinic. Președintele CJ Radu Moldovan: „Avem 16 medici care predau la universitate”

Astfel, la finalul lunii octombrie 2022, consilierii județeni au votat în unanimitate pentru obținerea statutului de Spital Clinic al Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și-a dat acordul în unanimitate pentru obținerea statutului de spital clinic județean de urgență

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș a făcut solicitare către Ministerul Educației de aviz pentru a desfășura cursuri pe secția de Medicină Internă a spitalului.

Ieri, Ministerul Educației și-a dat acordul. Acesta este primul pas în obținerea statutului de Spital Clinic, urmând să se solicite aviz și Ministerului Sănătății.

Vești bune la început de an!

În data de 10 ianuarie, Ministerul Educației a dat AVIZ FAVORABIL solicitării Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș, de acordare a statutului CLINIC pentru Secția Medicină internă din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

Urmează să solicităm acordarea statutului CLINIC pentru spitalul județean, care se face prin Ordin al Ministrului Sănătății” a scris managerul gabriel Lazany pe Facebook.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

S-a deschis FOLDER, o papetărie cu produse din Spania! E altceva!

Bistrița are o papetărie nouă, deschisă ieri pe strada General Grigore Bălan din municipiu. Pe rafturile...