13.5 C
Bistrița
miercuri, mai 31, 2023

VIDEO – 3000 de bistrițeni nu au acces la transport public în comun. CARE sunt zonele uitate de lume:

Consilierii locali au votat un proiect de modificare a orarului mijloacelor de transport în comun. Deși s-a aprobat realizarea a două noi stații, 3.000 de bistrițeni nu au acces la acest serviciu. CE promite municipalitatea:

Pe masa consilierilor locali s-a aflat, miercuri, un proiect ce viza schimbarea orarului de funcționare al mijloacelor de transport în comun.

proiect mijloace transport in comun

Înainte de votarea proiectului, Ioan Turc a explicat CARE e situația cu solicitarea celor din Slătinița.

Linia 2 nu poate fi prelungită, dar se fac două stații

Locuitorii din Slătinița au cerut ca Linia 2 să fie extinsă. Se pare că acest lucru NU este posibil.

„Linia 2 spre Slătinița nu se poate prelungi. Avem în schimb autorizație pentru amplasarea a încă două stații, la nr 122, așa cum au cerut, și pe o parte și pe cealaltă. Dar prelungirea liniei 2 nu se poate face. Oricum linia 2 e complementată de linia 7”, a declarat Ioan Turc.

Conform acestuia, motivele „respingerii” acestei cereri sunt:

  • nu e loc de întoarcere acolo, deci va trebui ca autobuzul să meargă până în Slătinița
  • 132.320 de km în plus pe an
  • E nevoie de încă două autobuze și doi șoferi în plus
  • Costurile se ridică la un milion 100 de mii de lei suplimentar

Venim cu soluții prin programele de mobilitate urbană” a promis primarul.

Sunt 3.000 de bistrițeni care nu au acces la transportul public în comun

Ioan Turc a explicat că nu doar localnicii din Slătinița au nevoie de transport public în comun. Mii de bistrițeni au aceeași nevoie și programele de mobilitate urbană vor ajuta.

Din datele pe care le avem, sunt aproximativ 3.000 de bistrițeni care nu au acces la mijloacele de transport în comun. E vorba de:

  • Sigmir spre Drumul Cetății
  • Valea Sigmirului 
  • zona nouă din Subcetate care s-a dezvoltat și încă se dezvoltă, etc.

Le promit totodată și celor din Slătinița că îi voi trata la fel ca și pe cei de pe Tărpiului sau cei de la blocurile sociale din Viișoara, voi avea aceeași atitudine. Dar îi rog să completeze solicitările pentru proiectele de mobilitate ale orașului”, a declarat primarul Bistriței.

Acesta a promis că „vom veni în curând cu o soluție în acord cu nevoile și așteptările lor. Dar e nevoie de:

  • corelări
  • studii
  • intervenții
  • updatări făcute corect”, a concluzionat Ioan Turc.

Nicolae Pavelean a solicitat inclusiv să fie luată în calcul solicitarea celor din cartierul RAAL, care s-au plâns că nu au mijloace de transport în comun care să îi ajute.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Spuneți domnului Radu Moldovan, ca pe copii care nu au acces la transport spre o zona industriala sau de învățămint II CONDAMNA LA SĂRĂCIE ȘI INCULTURA, dar de ce miram dacă din Chintelnic (satul natal) nu ai nici o soluție de naveta. Chiar îl rog sa meargă acasă fără mașina personalasi sa încerce sa plece la ore de schimburi de lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Lichidare de stoc la BIASICOM: Orice produs, cu 20% mai ieftin!

Finalul lunii mai vine cu lichidare de stoc la BIASICOM. Îți poți schimba frigiderul, mașina de...

Brutăria Presto caută vânzătoare și personal curățenie. Locuri de muncă, disponibile și la Italtextil Sărata, Aquabis, Amicii Building

Brutăria Presto (lângă Peco Mol Unirea) caută vânzătoare și personal curățenie. Supercom are nevoie de conducători...

Balkan International Wine Competition, pentru prima dată în România! Cină de gală, alături de cei mai buni maeștri ai vinului din Europa

La început de iunie, spectaculosul castel Teleki de la Posmuș devine „capitala” europeană a vinului. Balkan...