11 C
Bistrița
miercuri, octombrie 4, 2023

VIDEO: Cum recunoaștem un accident vascular cerebral? Medicul neurolog Adrian Bâldea explică de ce este timpul de reacție atât de important

Cum recunoaștem un Accident Vascular Cerebral? Ne-a explicat dr. Adrian Bâldea, medic primar neurolog la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, în emisiunea Medicină pe limba ta

Medicul primar neurolog Adrian Bâldea – coordonatorul local al Programului național de Tromboliză (tratamentul necesar în cazul unui accident vascular cerebral), a povestit la Bistrițeanul Live despre simptomele unui AVC.

Simptomele depind de zona creierului afectată de accidentul vascular cerebral.

Trebuie să fim atenți în primul rând la față, dacă apare o asimetrie facială de dată recentă. Apar și tulburări de vorbire: pacientului i se încurcă limba în gură și nu se mai exprimă corespunzător. Uneori mâna devine imobilă, pacientul scapă lucruri din mână – semnalul unui deficit motor. Dacă amorțește o parte a corpului, dacă apare o tulburare bruscă de coordonare a mișcărilor – avem de a face cu un AVC, a explicat dr. Adrian Bâldea.

Există două tipuri de AVC. Un accident vascular ischemic este cel care se produce prin înfundarea unui vas de sânge. Accidentul vascular hemoragic se produce atunci când se sparge un vas de sânge.

De ce este important timpul în cazul unui AVC? 

În principiu, ambele tipuri de AVC sunt urgențe neurologice majore. Diferența este că în AVC ischemic, un vas de sânge de la creier se înfundă, iar o bucată de creier moare în câteva secunde. Dar zona din preajma fragmentului mort este în comă. E zona de penumbră, cum îi spunem noi. Zona care nici nu trăiește, dar nici nu moare.

Însă pe măsură ce trece timpul, minut cu minut, și zona din jur moare. Cu cât se ajunge mai repede la spital, cu atât mai mari sunt șansele de a desfunda acel vas de sânge. Dacă trece mai mult timp, după ce desfunzi acel vas de sânge, există riscul de sângerare. Totul în spatele lui este deja distrus, inclusiv peretele vascular. Dacă ajungi târziu cu pacientul, degeaba mai încerci să faci tromboliză – acel tratament de bază în AVC-ul ischemic.

De aceea tromboliza trebuie făcută în primele trei – până la patru ore și jumătate, din momentul apariției simptomelor. Dacă este noapte și pacientul doarme, timpul se calculează din momentul în care a fost văzut ultima dată bine.

Dacă depășim această barieră, tratamentul prezintă mai multe riscuri decât beneficii. Dacă ajungem în timp util, putem aplica tratamentul trombolitic. Este o substanță care se administrează intravenos și care încearcă să dizolve acel cheag de sânge. Dizolvându-l, sângele reintră în circulație normală. Iar partea de creier din zona de penumbră este salvată”, a mai explicat dr. Adrian Bâldea.

Sunt cazuri în care pacienții vin aproape în stare imobilă, după un accident cerebral vascular cu o zonă de penumbra foarte mare. Și încep să-și revină, să se miște, chiar în timpul trombolizei.

În Spitalul Județean de Urgență Bistrița se face tromboliză din ianuarie 2019.

Atunci s-a implementat la nivel național Acțiunea Prioritară în AVC-ul acut. Estte un mecanism prin care toate spitalele județene care au dotarea necesară, pot face tromboliză, în accidentul vascular ischemic acut. Până în 2019 se făcea tromboliză doar în centrele universitare”, a mai explicat dr. Adrian Bâldea.

Alte detalii importante referitoare la AVC, descoperiți urmărind întreaga emisiune, mai jos: 

Un proiect Bistrițeanul.ro susținut de MedTotal – Policlinica Ta, tratamentul TOTAL pentru sănătatea ta.

MEDTOTAL – Bistrița, Str 1 Decembrie, Nr 30

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Rombat caută analist cumpărări, electrician, gestionar și operatori. Locuri de muncă, disponibile și la Kreativ Metal, Fan Courier, Transmixt, Sanovil

Rombat are nevoie de Analist cumpărări, gestionar și operatori producție. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Leoni, Kreativ Metal, Clinica Sanovil, Stewo Năsăud, Electroplast, Fan Courier sau MasterFoam. Oferta completă - mai jos:

Woooww! Deserturi de toamnă, cu puțin zahăr, surpriza toamnei de la Gelateria Aniela

Gelateria Aniela surprinde, din nou, cu un meniu delicios, de toamnă, numai bun de împărțit cu cineva drag și perfect pentru cei care țin la dietă! Vă așteaptă așadar deserturi de toamnă, inedite și, important, cu puțin zahăr. Pot fi servite pe loc sau la pachet. Dar puteți face și comandă.

REDUCERE 20 la sută, astăzi și mâine, în magazinele MARECOM! Sunt Zilele MARECOM, împlinesc 18 ani de activitate

Producătorul Marecom a ajuns la 18 ani de activitate și sărbătorește alături de clienți, cu oferte...