5.7 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Care este situația învățământului profesional dual în Bistrița?

„Pe plan local, conform statisticilor solicitate, în județ avem zero clase în învățământul profesional dual. Există însă deschidere atât la nivelul Inspectoratului Școlar Bistrița-Năsăud, cât și al agenților economici sau al liceelor tehnologice”, remarcă Cristina Iurișniți, deputatul USR care a adresat în ultimele zile o serie de întrebări autorităților competente, legate de situația din teren și nevoile de îmbunătățire a cadrului legislativ.

„Operatorii economici precum Comelf, Leoni, Raal ar trebui să dea un semnal pozitiv și să investească în Educație”, susține Cristina Iurișniți care i-a adresat ministrului Educației, Ecaterina Andronescu întrebări referitoare la numărul total de unități școlare integrate în regimul învățământului profesional dual, dar și referitoare la repartiția acestor unități școlare la nivel județean. Care a fost numărul de elevi înscriși în învățământul profesional dual în anii școlari 2016-2017, 2017-2018 și 2018-2019?, mai vrea să afle deputatul USR din Bistrița.

Cristina Iurișniți avertizează totodată că – „de la data înființării Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România și până în momentul de față, nu a existat nicio informare publică cu privire la activitatea întreprinsă de Autoritate, fapt care contravine atât cu modalitatea de reglementare a entității sus-numite, cât și cu importanța și stringența măsurilor care ar trebui luate cu privire la Învățământul Profesional Dual”.

Competențele și atribuțiile acestei instituții sunt reglementate de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59 din 28 iunie 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România, aprobată prin Legea nr. 338 din 21 decembrie 2018.

Instituția publică este condusă de Stelian Fedorca, președintele Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România, de la care deputatul USR așteaptă un răspuns cât mai rapid la următoarele întrebări:

  1. Care au fost acțiunile întreprinse de Autoritatea Națională pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România până în acest moment? Care este stadiul procedurii prin care se preia patrimoniul Centrului Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic ? Având în vedere, faptul că înființarea Autorității s-a realizat printr-o Ordonanță de Urgență, activitatea întreprinsă de dumneavoastră presupunea o serie de acțiuni de maximă importanță, care nu permit amânarea. Totuși, până la momentul de față nici măcar măsurile impuse de Legea 52/2003 privind Transparența decizională în administrația publică nu au fost întreprinse, precum înființarea site-ului și publicarea informațiilor de interes public.
  1. Care este bugetul pentru anul 2019 al Autorității Naționale pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România? Vă rog să îmi transmiteți clasificația bugetară a instituției pe care o conduceți.
  1. Care este strategia Autorității în ceea ce privește Învățământul profesional-dual? Având în vedere, atribuțiile și competențele legale, consider oportun să îmi specificați care este planul de acțiune pentru anul 2019 prin raportare la prioritățile și măsurile care trebuie luate cu celeritate de instituția pe care o conduceți.
  1. Cum vedeți relația cu Ministerul Educației Naționale, având în vedere subordonarea Autorității direct Guvernului? Conform actualei reglementări, se evidențiază o relație de coordonare între Autoritate și Ministerul Educației Naționale, fapt care poate prezenta atât avantaje, cât și dezavantaje, având în vedere dubla autoritate impusă de lege care are ca obiect același domeniu de activitate.

Susțin dezvoltarea învățământului dual, am depus amendamente aprobate de acordare a unor facilități fiscale…! Se pare că doamna Andronescu va fi prezentă la finalul lunii la Bistrița. Să vedem acum,  la al 4-lea mandat, ce decizii și ce susținere va acorda învățământului profesional și tehnic, să vedem cât va sprijini  învățământul dual în mod real, și nu la nivel de discurs… Ce programe vor fi derulate pentru perfecționarea profesorilor maiștri, pentru dotarea atelierelor școală? Doamnna ministru Andronescu, nu mai merge cu discurs dublu sau ipocrizie politică!”, conchide Cristina Iurișniți.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.