7 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Două locații SECRETE de CARANTINĂ pentru bolnavii cu CORONAVIRUS, în Bistrița Năsăud!

Autoritățile județene sunt în alertă, de când Italia are 11orașe în carantină, din cauza coronavirusului. În Bistrița-Năsăud există deja două locații secrete în care vor fi duși bistrițenii care se întorc din Italia. AFLĂ detalii despre pregătirile care se fac:

Coronavirusul amenință deja și alte țări de pe glob, nu doar China.

Cea mai apropiată țară de România, în care virusul deja face ravagii, e Italia. 11 orașe sunt în carantină și sute de persoane sunt infectate.

În acest context, autoritățile județene fac pregătiri intense.

„Acum pericolul e chiar real! Conform directivelor de la București, de carantinare și cei suspecți se ocupă Prefectura și DSP-ul. Zona de carantinare trebuie să fie undeva izolată, fiecare persoană pusă singură, cu acces la grup sanitar individual. Eu le-am propus să pregătească acele containere tip locuință. Noi, ca și Spital, la secția de Boli Infecțioase suntem pregătiți să gestionăm astfel de situații. Dar, e bine să fie o zonă izolată”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, managerul spitalului, Gabriel Lazany.

Cei de la DSP BN sunt în strânsă legătură cu autoritățile de la graniță.

„Zonele de carantinare trebuie căutate de Prefectură. Noi ținem strâns legătura cu cei din Italia, de la graniță. Aceștia ne comunică dacă sunt bistrițeni care se reîntorc, sau persoane care vin la noi în județ. Pe aceștia îi preluăm, avem chestionare pe baza cărora facem verificări. Deci monitorizăm situația și facem demersurile necesare”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, șefa DSP BN, Anca Andrițoiu.

Prefectura a identificat deja două zone de carantinare. Dar sunt secrete.

O zonă am identificat-o și am trimis-o deja spre aprobare la București. Astăzi am mai identificat o zonă pe care urmează să o trimitem spre aprobare. Zonele sunt secrete, nu le pot dezvălui. Oricum, încercăm să găsim măcar câte o zonă pentru fiecare oraș din județ. Am vrea să găsim locații cât mai aproape de casă, pentru cei ce vor ajunge să stea în carantină.E vorba de 14 zile cât vor sta izolați. Nu cred că vom scăpa, pentru că avem foarte mulți bistrițeni în Italia care vor veni acasă. Dar suntem pregătiți să oferim cazare tutror celor ce se vor întoarce acasă și vor avea nevoie de cazare în carantină. Totodată, am primit de la București 20 de echipamente pentru transportarea suspecților de coronavirus. Este o problemă reală și facem tot ceea ce e necesar. Suntem pregătiți cu cele necesare”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, prefectul Stelian Dolha.

Sursă foto – PRO TV

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.