10.4 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

FOTO: Un pahar de vin fiert, un ceai fierbinte, o cană de fericire…!

Până în 23 decembrie, bistriţenii sunt invitaţi pe Pietonalul Liviu Rebreanu, să participe la un inedit proiect şi, totodată, să-şi încălzească sufletele cu o cană de fericire…

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, echipa Rotaract Club Bistrița, alături de Interact Bistrița-Nosa și Rotary Club Bistrița, au pus la cale încă o ediţie (a treia) din proiectul „O cană de fericire„.

Bistriţenii sunt invitaţi pe pietonal, să-şi încălzească mâinile cu o cană de vin sau ceai fierbinte și sufletul cu o faptă bună! Este vorba despre un inedit proiect în care toată lumea va primi daruri şi cadouri speciale: căni de plastic și/sau ceramică cu ceai sau vin se primesc în schimbul unei donații.

Acestea se pot achiziționa de la căsuța organizatorilor, aflată lângă Betty Ice, pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”, până în 23 decembrie, în intervalul orar 16 – 21.

Donațiile vor fi folosite pentru a sprijini doi schiori nevăzători – Adrian Tămaș și Silviu Dumitru Roșu –  care se antrenează pentru paralimpiada din 2022, din Beijing, China.

Acești tineri sunt coordonați pe plan local de Angelo Bude, prin intermediul ONG-ului Rodo, și participă și la activitățile Centrului Sportiv «Sally Lamont» din Cluj-Napoca. Pentru a-i sprijini și a vă bucura în același timp de magia sărbătorilor, vă așteptăm la căsuța noastră, la „O cană de fericire”, anunţă iniţiatorii acestui proiect.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.