10.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

OFICIAL! Spitalul Județean de Urgență Bistrița, acreditat pentru prelevarea de organe

La Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud se continuă investițiile care să ducă unitatea spre excelență, în toate domeniile. Un vis îndrăzneț pornit la finalul lunii august îi face de astăzi pe cei de la Spital să salveze vieți chiar de la distanță. Începând de astăzi, în Spitalul Județean se va face prelevare de organe.

Managerul Spitalului Județean Bistrița a demonstrat că tinde spre excelență. A adus aparatură modernă și doctori noi. De când a preluat frâiele Spitalului, managerul Gabriel Lazany a vorbit deseori despre faptul că își dorește să reacrediteze spitalul pentru prelevarea de organe.

Astăzi, Gabriel Lazany a primit o veste foarte bună! Spitalul Județean de Urgență Bistrița a primit acreditarea pentru prelevare de organe din partea Agenției Naționale de Transplant (ANT).

Contactat de reporterii Bistrițeanul.ro, managerul spitalului spune că procedura de acreditare pentru prelevarea de organe nu este complicată. Important e să ai infrastructura potrivită, iar condițiile să fie la standardele impuse.

„A fost de făcut un dosar cu toate documentele, echipa medicală. Noi am fost pregătiți și ne-a fost ușor, dar dacă o iei de la zero și trebuie să pui la punct toată infrastructura și baza materială e o procedură complicată. Când am făcut fiecare investiție, am avut în permanență în vedere că vrem să ne acredităm și pentru prelevarea de organe. Noi ne-am pregătit pentru orice și avem în vedere faptul că la Bistrița trebuie să putem face orice dacă ne punem în minte. A fost foarte mult de muncă la pregătirea dosarului. Toată munca de pregătire a documentației, de trimitere a dosarului la Agenția Națională de Transplant a fost coordonată de Serviciul de Management al Calității.”, a declarat Gabriel Lazany.

Dorința de acreditare a spitalului i-a fost reaprinsă managerului spitalului în urmă cu două luni, când fostul ministru al sănătății Sorina Pintea declara la inaugurarea noii secții ATI că toate spitalele județene trebuie să fie acreditate pentru prelevarea de organe.

„Într-un timp relativ scurt am reușit. Noi am început să lucrăm efectiv la dosar imediat după ce doamna ministru a sănătății Sorina Pintea a făcut la Bistrița la inaugurarea noii secții ATI, o declarație prin care spunea că toate spitalele județene din România trebuie să se acrediteze pentru prelevarea de organe. Declarația a fost făcută în 22 august, iar noi deja în 17 septembrie am trimis spre verificare dosarul la ANT. În trei săptămâni noi am trimis deja dosarul. Cred că Bistrița e primul oraș care a luat în serios declarația doamnei ministru și și-a făcut acreditare.”, a mai spus Gabriel Lazany.

În termen de trei zile Agenția Națională de Transplant este obligată să facă postarea pe site cu lista actualizată în care să apară și Bistrița.

Despre prelevarea de organe în Spitalul Județean de Urgență Bistrița a vorbit săptămâna trecută într-o emisiune Bistrițeanul LIVE și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan. Despre acest subiect puteți reciti mai jos:

Radu Moldovan: PRELEVARE de orice tip de organ, în curând, la Bistrița!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.