Și grefierii s-au săturat! PROTEST săptămâna viitoare, la București

Și grefierii s-au săturat! PROTEST săptămâna viitoare, la București

„Grefierii de la Judecătoria Bistrița, dar și colegii noștri din Tribunalul Bistrița-Năsăud, de la Parchet și de la Judecătoriile din Beclean și Năsăud au demarat un protest pașnic, purtând banderole albe. Pe 22 martie o parte dintre noi vom fi la București, la protest, în Piața Victoriei…”, a precizat pentru Bistrițeanul.ro Adina Bajko, grefier responsabil de relații cu publicul în cadrul Judecătoriei Bistrița.

Adina Bajko a mai explicat că inițial, protestul ar fi trebuit să aibă loc în 15 martie, dar nu a primit autorizația necesară, astfel încât a fost programat pentru data de 22 martie, între orele 11.00 – 13.00. Încă nu se știe cu exactitate câți grefieri din Bistrița-Năsăud vor participa fizic la protest.

Ce solicitări și revendicări au grefierii:  

  1. Adoptarea unui nou statut al profesiei care să corespundă realităților din instanțe și parchete din punctul de vedere al atribuțiilor și sarcinilor de serviciu suplimentare, primite de personalul auxiliar prin regulamentele de ordine interioară ca urmare a transferului unor atribuții de la magistrați la grefieri, în urma intrării în vigoare a noilor coduri de procedură;
  2. Inițierea elaborării standardelor ocupaționale și a calificărilor profesionale corespunzătoare pentru funcțiile care compun categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și ierarhizarea funcțiilor, cu modificarea corespunzătoare a funcțiilor în C.O.R.;
  3. Înființarea unei direcții de specialitate în Ministerul Justiției care să reprezinte şi să gestioneze din punct de vedere salarial și profesional cariera grefierilor, să coordoneze și să gestioneze resursele umane similar Direcției Tehnologia Informației, Direcției Naționale de Probațiune, etc.;
  4. Reanalizarea schemelor de personal din instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea și suplimentarea acestora cu 1000 posturi la nivel național, prin elaborarea unor standarde pe linie de resurse umane, raportate la volum de munca și alți indicatori sau particularități;
  5. Dotarea corespunzătoare a instanțelor și parchetelor din punctul de vedere al siguranței și sănătății în muncă, în vederea îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a activității la locurile de muncă, cu respectarea următoarelor cerințe minime:
  6. a) asigurarea condițiilor de spațiu în conformitate cu normele legale de sănătate publică;
  7. b) amenajarea ergonomică a locului de muncă;
  8. c) asigurarea condițiilor de mediu în spațiile de lucru – iluminat, microclimat, o temperatură optimă în spațiile destinate activității, aerisire, igienizare periodică, cel puțin o dată la 2 ani;
  9. d) amenajarea anexelor sociale ale locurilor de muncă, acolo unde este cazul (vestiare, grupuri sanitare, cantine, locuri special amenajate pentru fumători, etc.), astfel încât acestea să asigure condiții corespunzătoare conform reglementărilor europene obligatorii în domeniu;
  10. Eliminarea inechităților salariale la nivelul autorității judecătorești prin acordarea, în procent integral, a sporurilor cuvenite personalul auxiliar de specialitate și conex, conform modului de calcul aplicat de CA Bacău, CA București și CA Târgu-Mureș;
  11. Reanalizarea grilei de salarizare prevăzute pentru personalul auxiliar de specialitate și conex,în sensul corectării coeficientului de ierarhizare;
  12. Aplicarea disp. art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și pentru instituțiile din sistemul de justiție – Curțile de apel și instanțele aflate în aria teritorială și PICCJ și unitățile subordonate, DNA și DIICOT;
  13. Exceptarea cuantumului indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță de la determinarea limitei de 30% prevăzute de art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
  14. Exceptarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase de la determinarea limitei de 30% prevăzute de art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
  15. Încadrarea instanțelor și parchetelor în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite și includerea personalului auxiliar de specialitate în categoria de muncă a persoanelor care își desfășoară activitatea în condiții de muncă deosebite;
  16. Pontarea si compensarea orelor suplimentare efectuate de personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete și exceptarea categoriei noastre profesionale de la derogarea impusă de OUG nr. 114/2018prin care, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.

Acțiunile de protest sunt organizate de Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial, Sindicatul SindJust Bihor, Sindicatul Grefierul Alba, Sindicatul Dreptatea Vrancea, Federația PUBLISIND și Asociația Grefierilor din România.

Mai multe detalii despre acest subiect puteți accesa AICI.

VIDEO: Faimoasa balerină Corina Dumitrescu, la Bistrița! Câteva recomandări pentru părinți acum 4 ore- Cine și-ar fi închipuit că faimoasa balerină Corina Dumitrescu va ajunge la Bistrița? Fosta solistă a Operei Naționale din București a susținut zilele trecute, la Școala de balet Ovidiu Danci, cursuri de măiestrie și workshopuri, povestind despre suferințele și satisfacțiile unei cariere în dans.
Vrei să ai parte de curcubeu pe cerul gurii și să nu-l superi pe Dumnezeu? Te ajută Gelateria Aniela cu o înghețată specială de post! acum 6 ore- Postul poate reprezenta nu doar o pauză alimentară pentru organism, ci, deși pare greu de crezut, și o ocazie de a încerca noi combinații. Cel puțin așa privesc cei de la Gelateria Aniela cea mai „restrictivă” perioadă din an. Gelateria Aniela vine în ajutorul pofticioșilor cu o variantă de înghețată de post. 
VIDEO: Un proiect fantastic, în mâinile noastre…! O experiență de neuitat acum 9 ore- Sunt o echipă de oameni hotărâți din Bistrița, Cluj, București sau Mureș și au un proiect de suflet, un proiect extraordinar din care putem să facem și noi parte. În schimb, avem onoarea să participăm la o experiență de neuitat… 
A lăsat arma și uniforma pentru echipamentul sportiv. Un militar ne reprezintă țara la Campionatul Mondial de Atletism în Sală pentru Veterani acum 11 ore- Marcel Bălan va lăsa zilele acestea uniforma și arma pentru echipamentul de alergat. Militarul din cadrul Batalionului 812 Infanterie Bistrița va reprezenta România, alături de cei mai buni sportivi, la Campionatul Mondial de Atletism în Sală pentru Veterani.
FOTO/VIDEO: O zi perfectă! Aproape 1.500 de voluntari au ajutat la nașterea unei păduri de 10 hectare! acum 12 ore- Impresionantă desfășurare de forțe, ieri, la Sânmihaiu de Câmpie! Aproape 1.500 de voluntari înarmați co voie bună și entuziasm au făcut posibile încă 10 hectare de pădure: Pădurea Transilvania 5.0. „De n-ar fi frunzele și pomii pe care i-ați plantat voi, am fi pă nicări…!”
Daniel Suciu promite să ajute Bistrița! Se ”zbate” pentru două proiecte mult discutate acum 13 ore- Prezent la Bistrița pentru a semna cinci contracte de finanțare, vicepremierul Daniel Suciu a promis că va ajuta Bistrița. Mai mult, acesta a vorbit despre două proiecte mult dezbătute: reabilitarea CNLR și varianta ocolitoare a orașului. 
De citit: Povestea unui trecut întunecat, de milițian și paznic la penitenciar… acum O zi- În aparență un pensionar inofensiv, retras într-o existență banală... În realitate, el ascunde un trecut întunecat, de milițian și paznic la penitenciar... Prins în mașinăria cinică, necruțătoare a presei, el acceptă să-și dezvăluie adevărata poveste, participând la o discuție televizată...
FOTO/VIDEO: Marș împotriva avorturilor, pe străzile din Bistrița acum O zi- Sute de bistrițeni au ieșit astăzi, la prânz, în stradă, participând la un marș și un protest simbolic împotriva avorturilor și celebrând astfel cel mai de preț dar – viața. „Într-un asemenea moment critic, când trebuie să ia o decizie, orice femeie trebuie să știe că acolo sus există Dumnezeu. Pentru toată lumea...”
FOTO/VIDEO: E oficial! Bistrița primește 13 milioane de euro pentru Linia Verde! acum O zi- Astăzi s-a semnat la Bistrița și finanțarea a două proiecte de investiții în municipiu. Linia Verde, proiectul „de suflet” al viceprimarului, va primi aproape 13 milioane de euro. Iar lucrările ar trebui să înceapă în acest an. Alte două proiecte semnate azi de Daniel Suciu, vicepremier și ministru al Dezvoltarii, vizează investiții în municipiul Bistrița....
FOTO/VIDEO: S-a semnat! Aproape 7 milioane de euro vor fi investiți în sănătate! Se va construi și heliportul! acum O zi- Astăzi, prim vice-premierul României, Daniel Suciu, a semnat două proiecte de investiție în sistemul de sănătate al județului. Acestea ajung la aproape 5 milioane de euro. Heliportul va prinde și el contur, chiar dacă banii vor veni de la Consiliul Județean.
VIDEO: Bistrițenii, terorizați nopțile de drifturile de la mall acum O zi- Parcarea generoasă de la Mol-ul de pe Calea Moldovei pare să fie noul loc favorit al iubitorilor de drifturi. Aceștia își scârțâie roțile bolizilor, nopțile, spre disperarea locuitorilor din zonă.
A mers să plângă un mort și a rămas fără economii. Pățania unui bătrân din Șirioara acum 2 zile- Un bătrân din Șirioara a rămas fără economiile cu care plănuia să-și renoveze casa, chiar în timp ce se afla la înmormântarea unui localnic. Persoane necunoscute au intrat pe geamul lăsat deschis de bătrân și i-au furat din casă 8.500 de lei.
FOTO/VIDEO – S-a crezut la Formula 1 pe Independenței și a făcut praf trei mașini acum 2 zile- Șoferul unui autoturism a reușit să avarieze serios trei autoturisme, după ce a intrat într-un sens giratoriu de pe Bulevardul Independenței cu viteză, fără să acorde prioritate.
25 de ani de închisoare pentru femeia acuzată că și-a ucis bebelușii imediat după naștere și i-a abandonat într-un pod de bloc acum 2 zile- Lina Crăciun, femeia acuzată că și-a ucis bebelușii imediat după ce le-a dat naștere și i-a abandonat în podul unui bloc din Bistrița-Bârgăului a fost condamnată la 25 de ani de închisoare cu executare. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată.
SONDAJ: Se colectează deșeurile selectiv în Bistrița? Nu prea… acum 2 zile- Având în vedere că, din luna martie, Supercom a anunțat că va colecta selectiv deșeurile din Bistrița, am vrut să aflăm ce spun oamenii despre situația din teren. În proporție covârșitoare, locuitorii orașului au recunoscut că gunoiul nu se colectează selectiv…