9.9 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

FOTO – Un tânăr de 30 de ani din Runcu Salvei s-a ales cu piciorul amputat după ce a fost prins de tractor

În urmă cu puțin timp, un tânăr de 30 de ani din Runcu Salvei s-a ales cu un picior amputat, după ce a fost prins sub un tractor. Echipajul medical ajuns la fața locului a solicitat intervenția unui elicopter SMURD.

Un tânăr de 30 de ani a fost prins sub un tractor în urmă cu puțin timp, într-o zonă greu accesibilă din Runcu Salvei. Echipajul de Prim Ajutor SMURD a fost ajutat de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și primarul localității să ajungă la victimă.

Acesta a fost găsit de către echipajul medical SMURD conștient, însă cu un membru inferior amputat. Echipajul medical a luat hotărârea să solicite un elicopter SMURD, pentru a-l prelua pe tânărul de 30 de ani.

„Din ultimele date primite de la locul evenimentului, a mai fost anunțată o victimă”, a completat purtătorul de cuvânt al ISU, Marius Rus.

UPDATE:

„Prima victimă a fost predată de către echipajul de prim ajutor echipajului medical de pe elicopterul SMURD. Cea de-a doua victimă a fost găsită la cca. 200 m distanță. Primește îngrijiri medicale la locul respectiv. Din primele date, victima este conștientă. Echipajul de terapie intensivă mobilă și SALVAMONT Bistrița Năsăud urmează să ajungă dintr-un moment în altul la locul celei de a doua victime. Zonă greu accesibilă“, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

UPDATE 2:

„într-o pădure situată pe raza comunei Runcu Salvei, un tractor care era condus de un tânăr de 28 de ani, din localitate, s-a răsturnat. În urma accidentului, șoferul și încă un tânăr de 21 de ani, din Runcu Salvei, care se afla în tractor, au fost accidentați.
Din primele date se pare că cei doi încercau să transporte un arbore tăiat, moment în care vehiculul s-a răsturnat într-o râpă.
Polițiștii Secției 6 poliție Rurală Năsăud efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

„A doua victimă (bărbat, 21 de ani) este stabilizată de catre echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Este conștientă, prezintă fractură deschisă de gambă și alte leziuni și traumatisme. Ținând cont de terenul accidentat, greu practicabil tuturor categoriilor de autovehicule și această victima va fi preluată de la locul intervenției de către elicopterul SMURD pentru a fi transportată la o clinică de specialitate din municipiul Târgu Mures”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus.

Foto: ISU Bistrița

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.