15.6 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

E nevoie de comunitatea Bistrițeanul.ro: Să ajutăm cei opt copilași rămași orfani de mamă

Săptămâna aceasta a avut loc un tragic accident, în Parva. O femeie și fiul ei de 13 ani și-au pierdut viața, lăsând în urmă un tată cu opt copilași. Comunitatea din Rebrișoara se mobilizează, dar noi știm că nici comunitatea Bistrițeanul.ro nu va sta indiferentă.

Miercuri dimineața, cu 5 minute înainte de ora 06:00, un apel la 112 anunța că în Parva a avut loc un accident rutier.

Gabi Ilovan din Rebrișoara se îndrepta din Parva, de unde a luat pe un tânăr de 18 ani, spre Năsăud. Acolo, avea să-l lase pe acesta, și pe fiul ei cel mai mare, la autocarul de Spania.

Doar că din cauza grabei și a vitezei, femeia a pierdut controlul mașinii, după ce a ajuns cu roțile pe acostament, a intrat pe contrasens și apoi s-a răsturnat cu mașina pe malul râului.

Cei trei băieți aflați pe bancheta din spate, dintre care doi ai Gabrielei, au scăpat fără nicio zgârietură. În schimb, șoferița și fiul ei de 13 ani, Beni, aflat pe scaunul din dreapta față, au fost găsiți în stop cardio-respirator.

Gabriela Ilovan a murit la locul accidentului. Beni, deși a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost transportat la Mureș, cu elicopterul, s-a stins a doua zi.

Joi seara a avut loc prima slujbă de priveghi, în incinta Bisericii Penticostale „Betel” din Rebrișoara.

Astăzi, cei doi vor fi conduși pe ultimul drum, slujba de înmormântare începând la ora 12:00.

Pentru mama Gabrielei e a doua oară când își conduce un copil la groapă. Acum 6 ani, sora cu 6 ani mai mică a Gabrielei a murit, tot într-un accident rutier.

În urma tragicului accident de la Parva au rămas opt copilași orfani de mamă, dintre care, cel mai mic are doar două săptămâni.

Comunitatea din Rebrișoara a început mobilizarea, însă noi știm că Bistrițeanul.ro nu e doar un ziar, ci e o comunitate, o familie, care s-a mobilizat de fiecare dată.

De aceea, cei care doriți să ajutați această familie o puteți face în mai multe moduri:

  1. Să luați legătura cu Ilovan Dumitru – tatăl copilașilor:
    • Localitatea Rebrisoara, strada Podul Rebrii, nr. 402, județul B-N
    • Telefon: +40766590614
  2. Să donați bunuri în cadrul strângerilor de ajutoare organizate de Biserica Penticostală din localitate – în duminica de 02 septembrie, sau de Biserica Ortodoxă- în duminica de 09 septembrie
  3. Să transferați bani în contul deschis pe numele tatălui copiilor:

Să arătăm, încă o dată, că ne pasă!

Redacția Bistrițeanul.ro vă mulțumește anticipat pentru dragostea și compasiunea de care veți da dovadă!

Știm că le veți fi alături!

Ne-ați dovedit-o de atâtea ori!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: