Atât de sensibili am ajuns că văd că ne doare și o floare dăruită de alții la început de an școlar. Am dăruit flori profesoarelor cât am fost elev.
La început le duceam că așa mi-a zis mama. Da-mi făcea plăcere! Am văzut că învățătoarea se bucura când le primea. N-a fost o dată supărată! Și mă pupa, și-mi era tare dragă apropierea asta, că îmi iubeam tare învățătoarea (Virgilia Arcălean), căreia îi datorez faptul că și astăzi știu gramatică. Ne mânca pentru orice greșeală!
Mai târziu, când puteam să aleg cui să duc flori, aveam diriginte și nu-mi amintesc să-i fi dus vreodată. Le căutam pe profele de română sau de limbi străine, singurele materii la care străluceam și eu. Le adoram, iubeam cum predau materia și mă făcea fericită bucuria de pe fața lor, când primeau florile.
Am crescut, am ajuns mamă. Am luat copiilor flori la început de an școlar. Pe de-o parte că așa știam că se face, pe de alta, n-am vrut să se simtă prost că toți au dus flori și ei nu. Și am trăit și două faze, una la grădiniță, alta în școală, în care, după ce ne-am înțeles cu părinții că nu dăruim flori (la rugămintea învățătoarelor și educatoarelor), câțiva au călcat înțelegerea și au trimis copiii cu flori.
Îmi amintesc foarte clar când a venit Andrei acasă și mi-a spus doar atât: – Mama, eu nu am avut flori!
Ei, atunci mi-am promis ca la fiecare început sau sfârșit de an școlar să aibă măcar un buchet de flori. Dacă nu vor vrea să-l ducă, e fix decizia lor. Dar de ce să se simtă copilul prost că ar fi vrut să dea o floare și nu a avut-o?! Ia să o aibă și să decidă el ce face cu ea și cui o dă.
NU am dăruit niciodată cadouri profesorilor nici ca elev, nici ca părinte. Nu sunt de acord cu asta și chiar mi se pare o mare măgărie. Am suferit, ca elev, că nu duceam cadouri cum făceau alții, era concurs pe clasă atunci cu servicii de cristal, vaze, tăvi și sculpturi. Am suferit la note, atât – nu eram printre favorizați, și m-am revoltat în felul meu: nu mă interesau, dar deloc, notele profilor pentru care contau atențiile și-mi luam revanșa cu cele mai mari note la profii exigenți, care disprețuiau cadourile. Aia era victoria adevărată.
Flori am dăruit și o să mai dăruiesc și mai departe cui cred că le merită, doar cu drag și bucurie, întotdeauna pentru a mulțumi unui om frumos din viața mea. Măcar atât. E un gest simbolic la care nu am de gând să renunț cât timp mie îmi face plăcere, în primul rând.
E ușor să ne dăm ochii peste cap și să ne comparăm cu alte țări. Pe de-o parte comentăm răceala ălora, pe de altă parte ne place că nu dăruiesc flori și am vrea și noi să fim ca ei. Nu suntem. Trăim în România, unde se obișnuiește să dăruiești flori cuiva în semn de recunoștință.
Nu le dărui dacă nu vrei, dar nici nu mă judeca pe mine dacă le dau cu drag. E alegerea mea!
