11.3 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Festivalul „La Hanul lui Mânjoală”: Când teatrul ne învață să prindem curaj și încredere

Este în plină desfășurare, la UBB Extensia Bistrița, conferința despre teatru ca metodă de învăţare experienţială. Evenimentul se desfășoară în cadrul festivalului de teatru „Hanul lui Mânjoală”, ajuns la ediţia a IX-a.

Zeci de profesori și elevi pasionați de teatru din Bistrița participă, în acest momente, la conferința organizată în cadrul festivalului „Hanul lui Mânjoală”.

În ultimii doi ani ai festivalului am inclus și o conferință. Ne-am gândit să pregătim câte o temă specifică în fiecare an. Specificul pedagogic și didactic pe care îl cuprinde teatrul este unul care ne permite adaptarea sa în sfera educațională. Teatrul ca metodă de învățare experiențială este o temă care poate foarte bine să fie aplicată în ceea ce înseamnă munca la clasă. Atât în educația formală, cât și în activitățile cu caracter extra-școlar”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro Grigore Tursan, profesor la Școala Gimnazială din Mărișelu.

Participă toți cei care iubesc teatrul și arta, și care, mai mult decât atât, sunt deschiși în a aborda inovativ activitățile didactice. Am aflat de la unul dintre invitații la conferință, de pildă, cât de frumos poate fi aplicat teatrul în orele de chimie sau matematică. Am rămas profund impresionat…”, a explicat Grigore Tursan.

În concursul care se desfășoară mâine în Mărișelu s-au înscris 15 trupe din Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Covasna, Arad și Suceava.

7 elevi s-au înscris la secțiunea de Monolog. Din Mărișelu participă și trupa de teatru Domino, care s-a înființat chiar la prima ediție a festivalului.

Invitați să-și împărtășească experiența sunt actorii Adrian Titieni, Rudy Moca și Elena Ivanca.

Au fost invitate să completeze tema conferinței și profesoarele Otilia Buzea și Laura Vultur.

Sunt aici pentru că încă din tinerețe, de pe vremea liceului, sunt preocupată de teatru și de felul în care el ne ajută să ne învingem timiditatea. Particip în calitate de reprezentant al Asociației Atelier de Cuvinte care formează profesori, dascăli, învățători și educatori. Îi ajută să dezvolte la copii abilitățile necesare dezvoltării personale”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro, profesoara Laura Mariana Vultur.

Asociația oferă o mulțime de cursuri de formare. Unul dintre acestea este și cursul Scena, eu și ceilalți, pe care l-a absolvit și profesoara Laura Vultur. 

Asociația are doi membri fondatori – Georgiana Elena Popan – actriță, doctorand UB în Teatru și Ioana Popescu, pe lângă mii de alți profesori.

Eu personal m-am ales în urma acestui curs cu niște tehnici de warm-up, de încălzire a copiilor, dezinhibare, concentrare a atenției și memorare. Metodele acestea de pedagogie dramatică se pot plia pe toate vârstele. De la ciclul preșcolar până la ciclul liceal.

În același timp ele ajută la predarea, fixarea și evaluarea cunoștințelor. Voi prezenta 5 sau 6 metode dintre acestea. Este important ca elevii să se apropie de teatru pentru că învață să înțeleagă oamenii, emoțiile și trăirile. Din spațiul teatral vor reuși să le transpună în viața de zi cu zi, pentru a înțelege mai bine societatea și comunitatea în care trăiesc. Când jucăm un personaj, o tipologie umană, pe scenă – îi trăim emoțiile, sentimentele, viața, devenirea. Când întâlnim același personaj în viața reală, vom ști cum să abordăm persoana respectivă. Se dezvoltă foarte mult empatia și comunicare asertivă de care este cu adevărat nevoie în orice domeniu de activitate…”, ne-a mărturisit profesoara Laura Mariana Vultur.

Am venit la conferință pentru că eu colaborez cu oamenii minunați din Mărișelu de foarte mulți ani. Au ajuns la a noua ediție, iar la șapte dintre ele am făcut parte din juriu. Mi-s dragi, îi admir și îi apreciez pentru efortul pe care îl fac. Din nimic, practic au făcut ceva minunat la Mărișelu. Se vede cum cresc de la un an la altul”, ne-a povestit profesoara Antonia Orban, de la Palatul Copiilor din Bistrița. Aici coordonează clubul de teatru Helios care numără, în acest an 82 de copii.

Atmosfera la Mărișelu este chiar extraordinară. Organizatorii sunt foarte calzi, prietenoși, entuziaști și deschiși. Merită toate aplauzele noastre.

Cel mai mare câștig atunci când joci teatru, în diferite variante, este acela că prinzi curaj. Copiii se deschid foarte mult și învață să aibă încredere în ei. Mereu le spun – după prima replică rostită pe scenă, nu mai aveți probleme cu public speaking. Nu toți devin actori profesioniști. Eu fac teatru de 16 ani la Palatul Copiilor și am un singur elev care a devenit actor: Ciprian Valea. Dar teatrul îi ajută foarte mult. Învață să aibă curaj să se exprime, să-și spună părerea”, ne-a povestit Antonia Orban.

Festivalul concurs „La Hanul lui Mânjoală” este organizat de Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud, Casa Corpului Didactic BN, Primăria și Consiliul Local Mărișelu, Școala Gimnazială Mărișelu. Parteneri în proiect sunt și Centrul Județean pentru Cultură și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.