15.2 C
Bistrița
vineri, aprilie 17, 2026

FOTO: La 16 ani, măcelar în Irlanda pentru a strânge bani să construiască un braț robotic

James Florin Petri este un licean din Bistrița ca oricare altul, unul care a obținut premiul I la Festivalul Național al Științei organizat la Zalău. Ce e cel mai interesant însă, e povestea din spatele brațului robotic construit de James, munca depusă și modul în care a reușit să își finanțeze singur proiectul la doar 16 ani.

Elev în clasa a XI-a B la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, James Florin Petri a reușit o performanță extraordinară: a construit un braț robotic, iar cu invenția sa a obținut locul I la Festivalul Național al Științei organizat la Zalău.

Înainte de diplome și felicitări, James a trecut prin multe în cei doi ani în care a lucrat la acest proiect. A muncit ca măcelar în Irlanda pe când avea doar 16 ani pentru a putea să finanțaze singur lucrarea:

„La acest proiect lucrez din vara lui 2016, când am lucrat ca măcelar în Irlanda ca să strâng bani pentru roboți. Nu am vrut să plătească părinții mei pentru tot. De atunci, brațul a tot avansat, versiune cu versiune. De la un clește, la o palmă asemănătoare unui picior de vultur și până la aspectul uman pe care îl are acum. Cel mai greu lucru a fost proiectarea pentru că aveam nevoie de multe noțiuni pe care nu le-am învățat în școală și a trebuit să le învăț singur de pe Internet sau prin încercări”, povestește James pentru Bistrițeanul.ro.

Până când brațul robotic a ajuns la forma de acum, formă cu care James a câștigat Festivalul Național al Științei, adolescentul a întâmpinat multe probleme. Cheia pentru a reveni pe drumul cel bun a fost… optimisul, după cum își amintește chiar el: „Cea mai mare lovitură am primit-o când motorul principal s-a ars și, pe moment, am avut impresia că nu mai merge nimic. Dar, după câteva zile, m-am trezit la realitate și am rezolvat problema cu gândul că totul e posibil dacă te dedici. Într-un final am reparat tot, deși asta m-a pus în urmă cu proiectul cu câteva săptămâni”.

O fetiță cu un cârlig în loc de mână a fost cea care i-a dat ideea

Când a văzut o fetiță care în loc de braț avea atașat un cârlig, James a știut ce are de făcut. Chiar dacă avea doar 16 ani, el a decis că trebuie să facă ceva pentru persoanele care își pierd un braț în accidente sau care se nasc cu această problemă. Ideea sa a fost de a le pune la dispoziție acestor oameni brațe robotice, care funcționează ca brațul uman, însă la prețuri mult mai accesibile decât ce există în acest moment pe piață.

„Cel mai tare m-a lovit când am văzut o fetiță care, în loc de un braț, avea un cârlig. Asta m-a făcut să mă gândesc: «Chiar nu se poate face nimic pentru fetița asta, nimic mai mult decât un cârlig?» Robotul pe care l-am construit este asemănător unui braț uman, poate fi manevrat exact la fel ca unul normal. Are cinci degete, cu degetul mare rotativ. Acestea se strâng cu ajutorul a patru motoare servo aflate în antebraț, printr-un sistem de tragere liniară. Robotul prezintă și un cot și un sistme rotativ pentru antebraț, acționate prin două motoare de înaltă putere. Manevrarea brațului se poate face printr-un sistem de butoane cu comenzi preprogramate, un sistem analog sau prin senzori musculari montați pe mușchii celui care manevrează robotul”, ne-a explicat James.

Anul viitor va termina liceul și planurile sale sunt să plece din țară. Vrea să urmeze facultatea chiar în Irlanda, țara în care a început visul său. Sistemul românesc de educație nu este neapărat pe placul său, spune că nu vrea să petreacă cinci-șase ore pe zi într-o bancă, mai ales când lumea are atât de multe de oferite și poate învăța atât de multe lucruri. James este pasionat de robotică, informatică, electronică, dar și de limba japoneză.

Experiența de la Zalău nu este singura de acest gen. James a participat la diferite concursuri în toată țara și de fiecare dată a obținut premii importante. Totuși, la Zalău a avut parte de sentimente unice: „Stăteam în public și mi-am auzit numele strigat pentru locul I. Pot spune că am simțit un val de bucurie atunci când am văzut că munca mea a fost valorificată și apreciată până la acest nivel”.

James învață acum la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, fiind elev în clasa a XI-a B, profil matematică-informatică și se pregătește pentru Universitatea Maynooth din Irlanda, Facultatea de Robotică și Dispozitive Inteligente.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos:

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...