15.3 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 27, 2024

FOTO/VIDEO: Catedrala, în Bistrița… Sfâșietoare, dincolo de toate urâțeniile vieții…

A străbătut țara în lung și-n lat, purtând Catedrala cu sine pretutindeni și reușind adevărate minuni, mai aproape de cei bolnavi și răniți, mai adânc în sufletul celor aflați în necazuri și nevoi – reușind să-i transpună pe toți într-o lume magică, departe de toate urâțeniile vieții, cu un secol în urmă… Astă-seară, i-am ascultat și noi vrăjiți – suspinele…

Turneul extraordinar „Vioara lui George Enescu” a poposit astă-seară și la sinagoga din Bistrița, într-un concert extraordinar susținut de reputatul violonist Gabriel Croitoru și pianistul Horia Mihail. Din anul 2012, același instrument, grație altruismului lui Gabriel Croitoru – violonistul care a câștigat prin concurs dreptul de a cânta la „Catedrala”, cum este denumită celebra vioară construită de marele Guarneri del Gesu – continuă nobila misiune de a duce muzica, prin sunetul clocotitor al acestui instrument unic, acolo unde este mai mare nevoie de ea…

Vioara cunoscută sub numele de „Catedrala”, pentru acordurile sale impunătoare, a fost construită în 1731, poartă semnătura unuia dintre cei mai faimoşi lutieri din Italia, valorând astăzi două milioane de dolari și i-a aparţinut lui George Enescu.

Pentru a ne bucura de sunetele ei imperiale, instrumentul a trecut și prin degetele unui meşter din Rebra: după moartea lui Enescu, soţia sa, Maria Cantacuzino Enescu, a donat statului român atât Palatul Cantacuzino, care adăposteşte Muzeul Naţional „George Enescu”, înfiinţat în 1956, cât şi obiectele personale care au aparţinut maestrului, şi care pot fi văzute la muzeul de pe Calea Victoriei din Bucureşti.

Înainte de a fi intrat în circuitul artistic și, implicit, în posesia lui Gabriel Croitoru, vioara Guarnieri a fost reparată la Cluj, de lutierul Pavel Onoaie, originar din Rebra – care a atestat că instrumentul nu şi-a pierdut niciuna din calităţile iniţiale. Totodată, evaluatorul agreat de Ministerul Culturii, Cezar Marin, a estimat valoarea viorii la două milioane de dolari.

[arve url=”https://youtu.be/coU9wYyiUGM” /]

Programul a cuprins adevărate bijuterii muzicale pe care publicul din Bistrița le-a aplaudat cu multă căldură. Concertul a debutat cu Suita  populară spaniolă a lui de Falla, Paganini (Cantabile) și Meditația lui Ceaikovski, dar a cuprins și încântătorul aranjament al lui Kreisler după partitura lui Mozart (Londonderry Air) sau răscolitoarea Moarte a lebedei din Carnavalul animalelor de Saint-Saëns.

Nu au lipsit nici piesele românești, precum Balada lui Ciprian Porumbescu sau Balada lui George Enescu, violonistul Gabriel Croitoru explicând publicului că este unul dintre cele mai dragi turnee dintre cele începute acum șapte ani, între altele și pentru că este dedicat Centenarului, turneul debutând în Alba Iulia, dar și pentru că a dat posibilitatea muzicienilor să aducă în lumină piese necuscute în România…

[arve url=”https://youtu.be/RbdkYcO_Elo” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Greșeli fatale în planificarea pensionării și cum să le evitați

Părinților noștri le-a fost ușor să își planifice pensionarea, deoarece majoritatea dintre ei au lucrat pentru același angajator și s-au retras cu ceasuri de aur și pensii de la companie. Cu toate acestea, zilele noastre sunt diferite, iar lucrurile sunt mai complicate...

Se fac angajări la MasterFoam Șieu Măgheruș, Crama Veche și Restaurant Arena by Casa EMA

MASTERFOAM Șieu Măgheruș angajează operatori producție și stivuitoriști! Crama Veche are nevoie de administrator, ajutor bucătar și ospătari. Arena by Casa EMA caută elevi dispuși să lucreze în vacanța de vară. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, RCB Electro, Delice Pan sau Coroana Grand Hotel. Oferta completă - mai jos: 

FOTO – RESELLUX Bistrița: Piscine de la 199 lei și sute de electrocasnice și SMART TV la SUPER PREȚURI!

La mare căutare sunt piscinele în aceste zile și s-au cam epuizat toate stocurile în Bistrița. Din fericire, RESELLUX Bistrița, din incinta OK Shopping Center, are un stoc generos și prețuri absolut decente.