13 C
Bistrița
duminică, septembrie 26, 2021

POVEȘTI din Sat: La colibă

Hotărâtă să meargă mâine la oraș, mama copiilor încearcă să-i lămurească:  „Măi copii, mâine merge mama la oraș, să cumpere un pat mare…” 

– De ce, mamă, de ce, ăsta nu-i bun?

– Nu-i bun, că Alin nu mai încape în ăsta. Doarme rău, cu picioarele adunate.

– Ne duci şi pe noi la oraș, mamă?

– Păi, cine să rămână acasă?

– Maria, că ea ştie să facă de mâncare!

– Mai vedem, până dimineață!

Dacă o vedeai pe Maria, elevă în clasa a patra, nu puteai crede că e atât de harnică şi pricepută. Mai ales pricepută. Ştia să gătescă, aşa cum o vedea pe mama ei. Un ghem de fetiţă, cu ochii vioi, mereu veselă şi amabilă.

În clasă, dacă observă că mă uit îndelung la florile din fereastră, pricepe că trebuie să le ude sau să le cureţe de frunzele uscate.

– Doamnă, mâine nu faceţi bine să mi-o învoiţi pe Maria, de la şcoală? Am de dat oile în strungă, zice fratele ei cel mare, fecior de însurat. N-are cine să mă ajute, iar Maria e pricepută şi îndemânatică.

Dacă vine mama, trebuie s-o aducă şi pe cea mică. Şi ea e cu necazul ei…

– Ce necaz?

– S-a opărit la picioare, cu laptele fierbinte, de pe marginea mesei. Acum, nu poate să mai păşească…îi e frică să mai pună piciorul în pământ.

– Doamne fereşte! Cum s-o putem ajuta?

– N-avem cum, numa s-o lăsăm acasă, s-aibă grijă de cea mică! Aşa, o mai supraveghează şi pe matuşa Nastasâia. Are crize mătuşa, doamnă, şi când o apucă, sparge tot ce-i în casă.

Mătuşă-sa Nastasia aşa s-a născut. Cu probleme… Are acum patruzeci şi cinci de ani. După ce i-a murit şi mama, cine s-aibă grijă de ea?

– Din cei zece fraţi, de ce sta la voi, mătuşa?

– Pentru că toți fraţii ei sunt plecaţi în lume şi în sat n-o are decât pe mama…

Mama, săraca, are suflet bun. Cui s-o lase? Cui s-o dea? Acum e bolnavă şi cea mică…

– Plânge, o doare?

– Plânge în pat şi spune oricui: M-am logit, mă doale…

– O lăsaţi pe Maria, mâine?

– O las, cum să n-o las? Dar la oi, cine-i ?

– La oi e fratele cel mare, Ion.

– Păi nu tata? De ce Ion?

– Ion n-o mai mers la şcoală, după ce-o gătat clasa a opta. O zis că lui acolo îi place, la oi şi că acolo e fericit, că lui nu-i trebuie mai mult. Lui Ion îi plac şi oile, şi caii, şi câinii… Să-l vedeți, cum vorbeşte cu ei, ca şi cu oamenii. Ei numai că nu au gură să-i răspundă. Vă daţi seama?

Leagă caii în ham, îi duce la pădure, încarcă carul cu lemne şi trebuie să iasă, prin cărarea ce şi-o fac singuri, printre crengi şi tufiş. Ion îi zice:

– Pe aici, Mircea! Înainte! Nu pe acolo! Înapoi!

Am uitat să vă spun, lângă el toate animalele au nume. Nume de oameni. Şi, toate îl slujesc cu credinţă.

Să vedeţi cum îşi face calul cărare, precum omul. Dar întâi ciuleşte urechile, ascultă, se uită la Ion, nu spune Da, că nu poate, dar face precum îi spune stăpânul.

Animalul simte că Ion îl iubeşte şi nici unul nu poate fără celalalt. Sunt un tot, sunt un întreg.

– Mircea, mai la dreapta. Aşa! Bagă de seama! Vezi că vin la tine, cu scorbaciu. Asta vrei?

Rareori mai simte biciul pe spinare, numai atunci când greşeşte rău. Altfel, s-a obişnuit cu dorinţele stăpânului, îi simte mulţumirea sau supărarea. Iar spaima,o trăiesc împreună.

Ce, o singură data s-a răsturnat carul peste ei? Mircea a tras bine, dar, iapa, nefiind şcolită, că era tânără, era prinsă sub teleguţă.

– Păi, să fi văzut dumneata, cum o ridica de spate, Mircea, cu capul. Nici nu-ţi vine a crede! Îşi băga capul sub ea şi o ridica.

– Aşa sunt toţi caii? Sau numai Ion îi ştie dresa aşa de bine?

– Nu, doamnă, care sunt nebuni, sunt nebuni. Mai ales când încep a umbla după iepe. Poţi să-i priponeşti cu orice fel de rangă! O scot din pământ şi o iau la fugă, cu ea cu tot. Doamne fereşte, să–i stai în cale, atunci. Câte-odată, dacă nu pot s-o scoată din pământ, atâta se zbat, până cad şi se împluntă în rangă.

– Cum, mă, se împluntă în rangă?

– Cad în rangă şi îşi sparg burta: mor, asta fac! Şi îi îngropi…

– Şi ce face Ion, atunci, cu ei, când nu-i poate stăpâni?

– Îi uşor. Îi vinde la italieni. Oricum ia un preţ bun pe ei şi ăia sunt mulţumiţi de carne. E cea mai curată, iar muşchiul e numa’ fibră…

Ştie Ion ce să facă. Şcoala nu i-o plăcut, măcar că doamna învățătoare îi tare bună. El s-o tras spre lucru şi gata. Atâta noroc! Decât un vagabond, care să cheltuie banii degeaba, prin parcuri…

– Dar, tata?

– Tata îi dus. Ori la parinţii lui ori la ghişeft, cu comercianții. Vinde ori cumpără. De obicei bucate, prin târguri… numai că, niciodată în câştig. Mai mult în pagubă.

– Păi, voi, şapte fraţi, din ce trăiţi?

– Ţinem animale, facem fân, ţinem porci, lucrăm cu ziua pe la oameni, alături de mama.

– Şi Luci ştie să clădescă clăile? E abia în clasa a şasea!

– Şi Luci. N-ati văzut-o cum aleargă vara, cu grebla în spate?

– Nu-i greu?! N-are decât doisprezece ani.

– Cine-o întreabă? Atâta-i spune numai: Luci, n-ai sosit încă? Mai repede!

Și Luci nu se plânge niciodată. Nici mama nu se plânge. Merge la biserică şi-i mulţumeşte lui Dumnezeu pentru tot. Mergem şi noi, doamnă. Când ne ducem numai noi, suntem de-un cor. Şi nu ne trebuiesc hârtii scrise, cu cântece. Cântăm din tot sufletul, cântăm din minte…

– Nu zice mama că trebuie s-o ajute şi tata?

– Mama zice că pe tata i-i destul să-l vadă în… buletin.

– Dar cu canapeaua, ce-i?

– Păi, Alin o crescut, nu mai încape în patul lui. Oricum, în el trebuie să-i mutam pe ceialalți mici. Unde să doarmă?

Numai că Alin nu vrea să schimbe patul. Are deja şase ani şi doarme în el de când o fost mic. Plânge şi iar plânge… Parcă n-are mama destule pe cap, şi fără el…

Peste câteva zile, mă întâlnesc cu Maria, veselă, pe uliţă:

– Sărut-mâna, doamna! A cumpărat, a cumpărat patul, că ne-a ajutat cu bani unceşu, că-i mare patron, verișoru mamei. Numai că, de dormit, tot n-o vrut Alin să doarmă în el. O plâns cât o plâns, s-o uitat lung la el, şi… Şi, noroc că i-a venit lui Lucica o idee bună.

– Care?

– I-o zis așa: Măi, Alin, ăsta nu e pat. Era de fapt o canapea. Asta e o colibă. E colibă făcută din pieile de la oile lui Ion, de la stână. Tu nu ştii cum doarme Ion, pe piei?

Deodată, ochii i s-au făcut mari, cât cepele. Bucuria i se putea citi în priviri.

– Colibă? Ca a lui Ion? Din piei de oaie?

Se uită Alin când la mine, când la canapea, se urcă cu picioarele pe muşamaua maro a ei şi sare, sare, aproape de tavan.

– La colibă, la colibă, o să dorm la colibă…!

A doua zi, bucuros, Vasile, fraţiorul din clasa întâi, i-a spus doamnei învăţătoare, la şcoală, cum doarme Alin, la colibă..

La început, învățătoarea a rămas mută, speriată, crezând că şi Alin s-a mutat cu Ion, sus, la colibă. A înţeles însă, repede.

Doar noi eram atât de fericiţi că cineva i-a împăcat sufletul lui Alin, iar cei mici puteau să schimbe patul lor cel mic, cu unul mai mare…

Nadia Urian 

ARTICOLE SIMILARE

Bistriteanul TV

Sponsorizate

Sărbătorim un an de Marecom Bistrița, cu reduceri de 20 la sută la ORICE produs!

Calitatea produselor făcute de Marecom și solicitările tot mai multe ale clienților au determinat deschiderea unui...

Hotel Boutique Roser House Colibița angajează ospătari și bucătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Se fac angajări la Hotel Boutique Roser House Colibița, IMP România, Transmixt, Fan Curier, Italtextil Sărata sau Leoni. La Aquabis Beclean sunt disponibile un post de încasator și unul de cititor contoare. Rombat are nevoie de electricieni și mecanici.

FOTO/VIDEO: S-a deschis Carrefour Express la Bistrița – un magazin ”mai aproape de client”

Un nou magazin „mai aproape de client„ s-a deschis la Bistrița. Pe strada Împăratu Traian nr...