22.9 C
Bistrița
luni, iunie 30, 2025

Se-nchide centrul de vaccinare de la spital! Lazany: E ciudat, dar așa s-a comunicat de la București!

Ca la noi la nimeni! Cu puține centre de vaccinare deschise, săptămâna viitoare se mai ÎNCHIDE unul. E vorba de cel de la spital. ”E ciudată toată treaba Dar așa a zis DSP -ul că s-a comunicat de la București„ a declarat Gabriel Lazany.

La Bistrița funcționează în prezent patru centre de vaccinare. Mâine se mai deschid două– la SVSU Bistrița și la Beclean, pentru administrarea dozelor de vaccin de la Astra Zeneca.

Chiar și așa, Bistrița este CODAȘĂ:

Și când nimic nu părea să se miște, autoritățile centrale au mai anunțat o…absurditate. Centrul de vaccinare de la spital…se închide!

Am vorbit cu cei de la DSP, care au luat legătura cu coordonatul centrelor de vaccinare, de la București, și așa mi-au spus că de la București li s-a comunicat că se va închide centrul. Noi mai avem programările pentru rapel, și, odată ce terminăm cu aceste programări, centrul se va închide” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, managerul SJUB, Gabriel Lazany.

Oarecum, acest lucru era…de așteptat, dar, deși s-a încercat rezolvarea problemei, centrul nu va mai fi operațional.

După prima etapă de vaccinare noi nu am mai fost în sistem. Ni s-a închis tot. Deci nu am mai primit nici doze de vaccin, nu s-au mai făcut programări, nimic. Doar am administrat rapelul. Am cerut să ne dea voie să continuăm și să administrăm doze de vaccin și în celelalte etape. Dar e ciudată toată treaba. Ne-au comunicat că se închide. Deși avem puține centre de vaccinare, puține doze care ni se dau în județul nostru. Plus că aici, la spital, dacă ar fi rămas centrul de vaccinare deschis, ar fi lucrat medicii de aici, deci nu ar fi fost deloc costuri suplimentare. Dar asta e decizia care s-a dat de la București. Așa că după ce terminăm cu programările pentru rapel, îl vom închide” a concluzionat managerul SJUB, Gabriel Lazany.

Până ieri, conform Instituției Prefectului, la nivelul județului nostru au fost 9.318 doze vaccin aduse, din care 9.037 doze administrate.

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!