9.9 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

VIDEO/FOTO: Cu peste 300 de oameni în șantier zilnic, Frasinul se grăbește să predea noua Sală Polivalentă din Unirea

Agitație mare la Sala Polivalentă din Wonderland, care va fi inaugurată în mai puțin de două săptămâni. Afară, în interior, cam oriunde te-ai uita, zeci de echipe de meseriași și utilaje lucrează intens la ultimele detalii pentru a putea preda lucrarea, cea mai mare investiție publică din ultimii 30 de ani, de peste 20 de milioane de euro – un proiect al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, finanțat de Compania Națională de Investiții.

Bistrițeanul.ro a făcut un tur al noii Săli Polivalente înainte de inaugurare, alături ing.  Silviu Scridon – responsabil de proiect în cadrul companiei Frasinul (constructorul sălii) și arh. Iulia Stăncicu, reprezentant al firmei de arhitectură care a proiectat și supravegheat îndeaproape, până la final, execuția lucrării. Cei doi au recunoscut că au fost provocări de-a lungul desfășurării lucrărilor, dar toate și-au găsit rezolvarea. De exemplu, privită din exterior, fațada are niște valuri, a căror realizare a fost o provocare pentru constructorul Frasinul. „Până la urmă a ieșit perfect, ca în randările proiectului. Dacă suprapunem randarea peste realitate este identic, iar asta ne face mândri de felul cum a fost realizat acest proiect. Am făcut echipă bună. Am găsit împreună soluții pentru fiecare provocare din proiect și totul a ieșit conform planului” – a declarat arh. Iulia Stăncicu pentru Bistrițeanul.ro.

Lucrarea este cu adevărat impresionantă, nu doar grandioasă, inclusiv ca funcționalitate. 14.000 de metri pătrați construiți în 2 ani, care includ Sala Polivalentă cu o capacitate de 2661 de locuri, cu locuri pentru persoane cu dizabilități și însoțitori incluse (cu acces direct din lift la etajul I), locuri VIP (cu intrări separate), locuri Business, dedicate presei, etc. Inedit este că sala a fost prevăzută cu tribune retractabile, care, odată acționate, pot oferi încă 640 de locuri pentru spectatori. Pe coridoarele imense spre accesul în sală al spectatorilor au fost prevăzute spații pentru bar de unde pot fi cumpărate băuturi sau gustări, ba chiar este amenajat și un restaurant generos, cu bucătărie complet utilată și o terasă uriașă, care oferă o panoramă absolut superbă asupra zonei. Sala beneficiază de un sistem de sunet și lumini de ultimă generație, totul fiind monitorizat video dintr-o zonă unde inclusiv Jandarmeria, de exemplu, va avea acces pentru a supraveghea desfășurarea evenimentelor.

O ușă desparte sala mare, de competiții, de sala de antrenamente, care are aceeași suprafață, doar că nu are tribunele. Vestiare pentru sportivi, inclusiv pentru antrenori, sală de recuperare după competiții, sală de fitness ultramodernă, ba chiar și 30 de camere de cazare, cu salon dedicat pentru servirea micului dejun – sunt gata, lucrându-se acum la ultimele detalii.

Afară au mai fost amenajate terenuri de handbal, fotbal, baschet, tenis, inclusiv o pistă de alergare cu 8 culoare, cu tartan omologat pentru astfel de antrenamente. Terenurile de sport vor putea fi închiriate, iar cei care vor veni aici să practice sport trebuie să știe că în această zonă a fost prevăzută o clădire administrativă, inclusiv cu vestiare cu duș, ba chiar și cabinet medical.

Noua Sală Polivalentă este înconjurată de spații verzi, alei și căi de acces, având inclusiv o parcare pentru autocare și peste 400 autoturisme.

„Am avut permanent în șantier între 100 și 300 de oameni, în funcție de etapele construcției. Acum avem, de exemplu, peste 300 de oameni în șantier, cam așa a fost în ultimele luni. Este o lucrare mare, care trebuie susținută cu un anumit ritm de lucru, altfel nu poți preda la termen. Am lucrat cu cei mai buni specialiști în fiecare domeniu, am căutat soluțiile cele mai performante, am investit tot timpul și toate resursele pentru a preda o lucrare de excepție. Suntem mândri de rezultat și abia așteptăm să predăm lucrarea și să se poată bucura sportivii și bistrițenii de noua Sală Polivalentă” – a declarat ing. Silviu Scridon – șef lucrări în cadrul companiei Frasinul – pentru Bistrițeanul.ro.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Motto:
    „Au făcut nu stiu de ce
    O „Polivalentă” nouă
    Si cu cea care mai e
    Stau degeaba două.”
    (Parodie după o epigramă)
    Pentru că pe Radu Moldovan nu-l duce capul, orasul Bistrita va avea două săli polivalente si nici o sală de spectacole performantă pentru un oras resedintă de judet. Din moment ce ai o sală polivalentă intr-o zonă ultracentrală din oras, ce rost are să mai faci una la dracu-n praznic, pe păsunea din Unirea când eventual cu acei bani ai fi putut să faci un bazin olimpic acoperit sau chiar un patinoar artificial acoperit pentru diversificarea competitiilor sportive găzduite la Bistrita. Oricum cheltuielile de administrare si functionare a unor astfel de săli nu sunt deloc mici si ele nu pot fi acoperite doar din pretul biletelor vândute la evenimentele sportive sau culturale pe care urmează să le găzduiască. Asa se explică faptul că pentru acoperirea cheltuielilor de functionare Sala Polivalentă din Cluj-Napoca beneficiază de un contract de sponsorizare in valoare de 600.000 de euro făcut cu Banca Transilvania , in baza căruia a preluat si denumirea de „BT Arena”.
    In prezent Sala Polivalentă „BT- Arena” din Cluj-Napoca este cea mai mare din România , având capacitatea de a găzdui 7227 spectatori la jocurile de echipă in sală, 9700 spectatori la meciurile de box si până la 10.000 spectatori pe gradene si in picioare la concerte si alte evenimente culturale. In plus, BT-Arena mai are si avantajul de a fi situată intr-o zonă centrală a Clujului , pe Aleea Stadionului, in imediata vecinătate a parcului mare „Simion Bărnutiu”.
    Pe de altă parte, s-a iscat si o gâlceavă intre primarul Ioan Turc si Radu Moldovan dupa ce Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a solicitat si trecerea vechii Săli Polivalentei din Bistrița din proprietatea publică a statului în domeniul public al județului și din administrarea Ministerului Sporturilor , in administrarea Consiliului Judetean.
    Referitor la terenurile de sport amenajate in exteriorul sălii polivalente din Unirea, pentru handbal, fotbal, baschet si tenis, precum si pista de atletism, acestea ar trebui destinate pentru sportul de masă si să fie accesibile fără taxă de intrare , după modelul Complexului sportiv Gheorgheni din Cluj-Napoca, unde orice cetătean poate beneficia in mod gratuit de facilitătile oferite: (Vezi: https://gokid.ro/complex-sportiv-gheorgheni-cluj-baza-sportiva-cu-locuri-de-joaca/).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.