14.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

ACȚIUNE DE AMPLOARE. Zeci de polițiști au luat la puricat blocurile sociale din Viișoara

Desfășurare de forțe la blocurile sociale din Viișoara. Zeci de polițiști și jandarmi au luat la puricat peste o sută de persoane care locuiesc în blocurile ANL. În urma acțiunii, oamenii legii au dat amenzi și au condus la sediul Poliției aproape zece persoane.

Aproape 50 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și inspectori din cadrul Primăriei Bistrița au luat la puricat blocurile sociale din Viișoara. În urma controlului au fost legitimate peste 130 de persoane.

Desfășurarea de forțe de la blocurile ANL din Viișoara a urmărit asigurarea ordinii și siguranței publice, dar și respectarea normelor în vigoare privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale persoanelor care locuiesc în zona respectivă.

În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii au căutat și persoane care sunt dispărute și i-au verificat pe cei care se află sub control judiciar.

În urma acțiunii de amploare, șapte persoane au fost duse la sediul Poliției.

„136 de persoane care locuiesc la blocurile sociale din Viișoara au fost legitimate și verificate, 7 dintre acestea fiind conduse la sediul Poliției pentru clarificarea unor proceduri judiciare. Totodată, polițiștii au efectuat verificări și cu privire la respectarea obligațiilor impuse unor persoane aflate sub control judiciar și pentru depistarea unor persoane dispărute.”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean.

Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români și alte două pentru nerespectarea prevederilor Legii ordinii și liniștii publice.

Foto: IPJ BN

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.