FACEBOOK POLICE: Stați că vine mini-era glaciară, și cu ea și zăpada în Wonderland! Zice prefectul, nu-i glumă!

FACEBOOK POLICE: Stați că vine mini-era glaciară, și cu ea și zăpada în Wonderland! Zice prefectul, nu-i glumă!

Așa liniște și bine era în Palatul Administrativ că aproape și uitasem că există. Și, pac, cum stăteam noi așa, iese prefectul nostru la declarații pe Facebook. Pentru cei care n-aveți un cont pe rețeaua de socializare sau ați ratat postarea postăm textul:

 

„Ceea ce în urmă cu puțini ani părea de domeniul SF, acum face parte din realitatea noastră: Pârtia Cocoș din Bistrița!

Dacă datele climaterice ale ultimilor ani se vor menține (nemaivorbind de mini-era glaciară anunțată de către cercetători) și cu unele ajustări ale actualului proiect (toate pârtiile din lume ajung la parametri maximi după câțiva ani de funcționare și corecții), vom schia aici la noi acasă mai multe zile pe sezon decât în alte locuri din țară sau străinătate.

Vor fi în continuare cârcotași și contestatari, dar eu am văzut în weekend sute de bistrițeni care s-au bucurat de schi, de soare și de aer curat într-o zonă care poate deveni prin activități de sport și divertisment derulate atât iarna cât și vara cu adevărat un Wonderland!”

 

Dacă ni se permite și fără supărare, am avea și noi niște comentarii pe text, că la asta ne pricepem. Am începe prin a-l anunța pe domnul prefect că Pârtia Cocoș exista la marginea Bistriței de câțiva zeci de ani. Doar că era puțin mai încolo și nu avea telescaun, cum nostalgic își amintește prefectul. Asta de acum, cu struț, e într-adevăr ceva nou, de domeniul SF, ce chiar nu ne puteam imagina.

 

Dacă datele climaterice ale ultimilor ani se vor menține” – a fost sigur o greșeală de redactare. Nu de alta, dar dacă se mențin datele ăstea, ciuciu zăpadă pe Cocoș. Că e tot mai puțină zăpadă, ne amintim noi, ăștia de n-am părăsit orașul în ultimele 10 ierni – de exemplu.

 

Mai departe, om citit, domnul prefect ne redă optimismul și ne anunță că cercetătorii, sigur britanici – că ăia-s cercetători serioși – anunță mini-era glaciară. Nu știu ce cărți am citit noi și ce cercetători am luat în serios, că ai noștri ne-au înnebunit de câțiva zeci de ani cu încălzirea globală.

 

Acu, noi pe cine să credem? Pe cercetătorii cu încălzirea globală sau pe cercetătorii lu’ domnu’ prefect care anunță mini-era glaciară?  Ceva e clar: nu citim aceleași cărți, nu urmărim aceleași documentare. Nu-i nimic, nimeni nu-i perfect, optimism și zăpadă să fie.

 

Și dacă dă Domnul dreptate cercetătorilor prefectului, aflăm mai departe că putem schia pe Cocoș dacă mai face primarul Ovidiu Crețu niște ajustări la actualul proiect. Ăstea costă, nu? Dar, n-o puteam face noi bună din prima, să nu mai fie nevoie acu de ajustări? Deci, cu două condiții îndeplinite, era glaciară (dă-le naibii de precipitații, frig să fie) și cu niște bani băgați în ajustări ale actualului proiect, prefectul ne dă asigurări: „o să schiem mai multe zile pe sezon decât în alte locuri din țară și străinătate”.

 

Înțelept, prefectul știe că vor mai fi în continuare cârcotași și contestatari, dar ne asigură că a văzut în weekend sute de bistrițeni care s-au bucurat pentru câteva ore de schi, soare și aer curat.

 

Câteva sute, domnul prefect, dintr-un oraș cu zeci de mii de bistrițeni. Într-un punct, trebuie însă să-i dăm dreptate și cădem de acord. Ar putea fi mai mulți bistrițeni fericiți în Wonderland dacă proiectul ăsta s-ar face util pe timp de vară. Bine, și pentru asta trebuie alți bani, dar banii nu sunt o problemă la Bistrița. N-avem noi bani de drumuri ca-n palmă pe ulițele din oraș, dar de proiecte din ăstea sunt, cu carul se aduc.

 

 

În rest, să vină era glaciară că ne-am da și noi de toți banii cu schiurile prin Wonderland! Până atunci cârcotim, ce naiba să și facem de atâta plictiseală.

FOTO: I-ar fi intrat soarele-n ochi și n-a observat pietonul de pe trecere octombrie 16, 2019 - Un ușor accident rutier a avut loc pe Bulevardul Republicii din municipiu. Un pieton a fost lovit pe trecerea de pietoni. Șoferul vinovat susține că i-ar fi intrat soarele-n ochi, motiv pentru care nu l-a observat.
Alcoolul la volan, o competiție?? Bistrițeni prinși conducând rupți de beți octombrie 16, 2019 - Să conduci sub influența alcoolului pare o competiție pe șoselele județului. Polțiștii au întocmit dosare penale și au reținut pe un bărbat ce a provocat un accident, conducând beat. CE valori au indicat aparatele etilotest:
VIOLENȚA în FAMILIE: Și bărbații sunt loviți, câteodată! octombrie 16, 2019 - Polițiștii au întocmit ieri dosar penal pe numele unei femei. Aceasta și-ar fi lovit bărbatul, care a sunat la 112. Totul s-a întâmplat în Maieru.
Salvează chiar TU viața celui drag ție! ÎNVAȚĂ să resuscitezi, să acorzi primul ajutor! octombrie 16, 2019 - Ziua Europeană a Resuscitării e sărbătorită de câțiva ani încoace, accentuând importanța cunoașterii acestui protocol! Într-o clipită, inima celui drag nouă se poate opri. Dar dacă i se aplică manevrele de resuscitare imediat, șansele de supraviețuire sunt mult mai mari. ÎNVAȚĂ să resuscitezi, să acorzi primul ajutor!
DEZASTRU la spitalele de psihiatrie din țară! Cum stă treaba la Bistrița și Beclean: octombrie 16, 2019 - Spitalele de psihiatrie din țară au fost luate la puricat de direcțiile de sănătate publică, la ordinul fostului ministru al Sănătății Sorina Pintea. Unele spitale din țară au grad de ocupare și de 170%. Cum stă treaba la Bistrița.
FOTO/VIDEO. Neobişnuit şi răscolitor concert: Eduard Kunz şi Yuri Medianik au umplut până la refuz Sinagoga octombrie 16, 2019 - Neobişnuit şi răscolitor concert, ieri seară, la Singogă: pianistul Eduard Kunz s-a prezentat din nou impecabil în faţa melomanilor din Bistriţa. De data aceasta într-o neobişnuită formulă, alături de violonistul şi acordeonistul Yuri Medianik
A luat bani să facă să dispară amenzi de circulație! Polițist bistrițean reținut, după ce a fost prins în flagrant octombrie 16, 2019 - Un polițist bistrițean a fost reținut, după ce ieri a fost prins în flagrant de ofițerii anticorupție, în timp ce lua 200 de lei pentru a face să dispară abateri la regimul rutier.
INCREDIBIL: Cum se spală pe mâini Suciu, Pană și Deneș când e vorba de efectele Legii recursului compensatoriu. Simionca se dă lovit octombrie 16, 2019 - O constănțeancă a trimis o scrisoare dureroasă parlamentarilor ce au votat legea recursului compensatoriu. Aceasta le spunea că părinții ei au fost omorâți de un recidivist. Parlamentarii bistrițeni nu știu nimic despre scrisoare. Iar justificarea votului dat pentru această lege e de-a dreptul…incredibilă.
De ce a ajuns cel mai mare producător de materiale de construcții din țară să „evite” lucrările pe fonduri europene octombrie 16, 2019 - Grupul Teraplast este cel mai mare producător de materiale de construcții din țară. Cu toate acestea, bistrițenii au ales să își reducă dependența de proiectele pe fonduri europene. Cum explică directorul companiei această alegere:
Guvernul demis a împărțit din pix 30 de milioane de lei în județ. Cum au fost distribuiți banii: octombrie 16, 2019 - 30 de milioane  din 1,4 miliarde de lei. Atât primește județul Bistrița-Năsăud pentru asigurarea  tuturor  cheltuielile secţiunii de funcţionare a bugetelor locale. Din 58 de comune doar 34 au primit bani, lozul câștigător fiind tras de municipiul Bistrița: 10 milioane de lei.
FOTO: Tragedie evitată la Măgheruș datorită mobilizării localnicilor octombrie 16, 2019 - Un coș de fum necurățat a produs un incendiu, aseară, în Șieu Măgheruș. Mobilizarea localnicilor a dus la evitarea unei tragedii. 
VIDEO INEDIT! Proful care și-a amenajat o clasă pentru meditații în propria casă, subiect de documentar octombrie 15, 2019 - Dorin Ioniță, profesorul de matematică ce a ieșit din sistem în urmă cu 10 ani și și-a amenajat în propria casă o clasă pentru meditații, a ajuns subiect de documentar. Filmul este realizat tot de un bistrițean, Alex Brendea, și urmează să fie prezentat la un festival de film. Are 54 de ani și a...
Au străbătut mii de kilometri ca să pună umărul la un proiect din județul nostru! GRATUIT! octombrie 15, 2019 - Un proiect de suflet al românilor, și al bistrițenilor deopotrivă, a atras și străini. Au venit tocmai din Regatul Unit pentru a pune umărul la ridicarea depoului și vopsirea mocăniței.
Au băut până s-au ales cu dosare penale! octombrie 15, 2019 - Cu alcoolul nu se face casă bună! Și nici nu iei decizii înțelepte! Ieri, polițiștii au întocmit dosare penale pe numele a doi bărbați. Infracțiunile făcute de aceștia au la bază consumul de alcool.
Economiile copiilor puse la dispoziția Guvernului? Nu și în Bistrița-Năsăud: octombrie 15, 2019 - Conturile Junior, programul prin care Guvernul sprijină românii să economisească pentru copiii lor până la vârsta majoratului, nu prea au succes în Bistrița-Năsăud. Județul nostru se numără printre cele cu numărul cel mai mic de aplicanți.