FOTO/VIDEO: O seară magică de poezie şi muzică, la Taverna Dogarilor…

FOTO/VIDEO: O seară magică de poezie şi muzică, la Taverna Dogarilor…

A fost o seară magică, pentru cei care şi-au petrecut seara de vineri la Taverna Dogarilor:  o seară specială de poezie şi muzică în care sufletele s-au desferecat, iar minţile s-au eliberat în îmbrăţişări şi discuţii încinse între prieteni…

Invitată de onoare a fost tânăra şi frumoasa poetă Daniela Costetchi, din Republica Moldova.

Daniela Costetchi şi-a cucerit publicul cu talentul şi uşurinţa de a versifica şi de a evoca în tulburătoare imagini locurile sale de baştină, bunicii sau casa părintească. Dar şi secvenţe actuale în care sufletul unui tânăr se zbate, încercând să se regăsească…

A fost molipsitor… Mai mulţi spectatori, prieteni de-ai locului, s-au ridicat, pe rând, oferind la rândul lor celorlalţi câte un poem, câte o emoţie – într-un dialog emoţionant în care muzica şi poezia s-au împletit miraculos…

A fost şi cazul lui Marius Zetea, care, încântat de versurile Danielei Costetchi – a fost primul care „a spart gheaţa”, recitând o poezie proprie.

A recunoscut că a citit despre seara de poezie de la Tavernă cu doar câteva ore înainte, în Satu Mare: un imbold spontan l-a îndemnat să urce în maşină şi să conducă până la Bistriţa… A meritat, căci a fost îndelung aplaudat şi chiar îmbrăţişat în finalul recitalului său…

De altfel, nu a fost singurul care s-a lăsat captivat de vraja poeziei şi a muzicii: şi alţi spectatori prezenţi pe terasă au intrat în „jocul” organizatorilor, recitând poezii sau interpretând celebre piese de folk, acompaniaţi de Virgil Rus.

A fost o seară de magică tihnă în care cuvintele au găsit cea mai potrivită şi scurtă cale de a pătrunde până şi în sufletele cele mai încrâncenate… O seară de poezie şi muzică în care prietenii au găsit în sfârşit liniştea de a schimba câteva vorbe şi emoţii – într-o lume mereu superficială, mereu pe fugă şi în continuă luptă…

Ca să simţiţi pe propria piele întreaga magie – nu vă rămâne decât să consultaţi din când în când pagina de Facebook Taverna Dogarilor… Asemenea minuni se vor repeta… Şi ar fi păcat să le rataţi…

FURIE. Examenele naţionale, privite din interior. Erori umane, subevaluări, supraevaluări. Malpraxis… acum 2 ore - „An de an - aceeași poveste. Erori umane, se spune. Subevaluări (elevi notați cu 4,70, deci picați, care după contestație obțin 5,80 sau 9), supraevaluări. E de fapt malpraxis. E ca atunci când mergi la medic și-ți greșește diagnosticul. Și te dai de ceasul morții și apoi te duci la alt medic care îți spune să te liniștești că nu e nimic grav..."
VIOLENȚA în familie: Două ordine de protecție emise în 24 de ore acum 3 ore - Din nefericire, cazurile de violență în familie sunt tot mai dese. Din fericire, există o măsură la îndemână, introdusă prin lege, de curând. În 24 de ore, polițiștii au emis două ordine de protecție. Doi bărbați și-au bătut soțiile.
ISJ Bistriţa-Năsăud: Profesorii să dea socoteală pentru rezultatele care se obţin acum 5 ore - Profesorii ar trebui să dea socoteală pentru rezultatele care se obţin – susţine Camelia Tabără, şeful Inspectoratului Şcolar Bistriţa-Năsăud. Şcolile vor fi obligate să prezinte un raport anual de evaluare internă, cu măsurători foarte clare referitoare la numărul de elevi intraţi la început de ciclu şi cei care termină şcoala.
Doctorul Mureșan, propus de PNL-iști pentru titlul de ”Cetățean de Onoare al Bistriței” acum 6 ore - Una din propunerile pentru titlul de ”Cetățean de Onoare al Bistriței” îl are în vedere pe doctorul Mureșan. Managerul Sanovil a fost propus de conslierii locali din partea PNL. ”Este o personalitate recunoscută în plan local cât şi naţional, remarcându-se printr-o bogată activitate în domeniul medical şi managerial” își justifică liberalii alegerea.
FOTO: Încă un dosar penal pentru niște balastru acum 6 ore - Un bărbat s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins în flagrant. Acesta exploata sort și balastru, deși nu avea permis pentru așa ceva.
Aquabis: Lucrări de remediere, în Ilva Mică acum 7 ore - Se vor executa lucrări de remediere, astăzi, în localitatea Ilva Mică - anunţă Aquabis. Locuitorii vor rămâne pentru câteva ore fără apă:
ULTIMĂ ORĂ: Interpreta Adina Băieșiu, atacată în miezul zilei, pe o stradă din Bistrița. Semnalmentele individului care a vrut să o jefuiască: acum 7 ore - Atacată în plină stradă, chiar în miezul zilei! I s-a întâmplat cântăreței de muzică populară Adina Băieșiu, în urmă cu o oră. Un individ a atacat-o din spate și a încercat să-i fure geanta. Incidentul putea fi unul grav, tânăra fiind însărcinată în luna a VII-a. Adina Băieșiu a fost în urmă cu puțin timp...
Nemulţumire totală, la Inspectoratul Şcolar: Rezultate dezastruoase la LPS acum 8 ore - Suntem cu aproape două procente sub media naţională, când vine vorba de rezultate la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat. „Nu suntem mulţumiţi!" Inspectorat Şcolar va analiza şi va cere socoteală şcolilor care înregistrează rezultate modeste.
Cum va arăta „clinica” de la Spitalul Județean din Bistrița ce va concura cu marile centre universitare din țară acum 9 ore - La Bistrița se pregătește o clinică specializată în cardiologie și gastroenterologie intervențională și neurochirurgie, estimată la 60 de milioane de euro. În spatele acestui proiect grandios nu se află vreun investitor privat, ci tocmai Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
Alo!?! Primăria Bistrița, marcajele le faceți cu lavabilă? Țin de-o ploaie! acum 9 ore - În ultima perioadă, angajații DSP Bistrița au fost văzuți prin oraș, trasând marcajele rutiere. Totuși, unele dintre ele dispar ...după o ploaie. Reprezentanții DSP Bistrița spun însă că vopseaua folosită e una specială, iar banii dați pentru aceasta nu sunt chiar puțini.
Din Bistriţa, spre muntele Ararat: O expediţie fantastică, pe urmele legendei despre Arca lui Noe! acum 10 ore - Încă o premieră montană, la Bistriţa: Profesorul Ioan Bâca, de la UBB, Extensia Bistriţa, a pornit într-o nouă expediţie fantastică, pe urmele legendei despre Arca lui Noe!
Moarte misterioasă la Viena: o tânără din Bistrița s-a prăbușit în plină stradă, în capitala Austriei acum 11 ore - O bistrițeancă de 30 de ani s-a prăbușit luni pe o stradă din Viena, în timp ce se întorcea acasă de la serviciu. Aceasta nu a mai putut fi salvată, medicii declarând decesul. Deocamdată nu se știe ce a cauzat moartea fulgerătoare a româncei.
FOTO/VIDEO: Noapte de foc pentru pompierii bistrițeni. Incendiu devastator în Tiha Bârgăului acum 20 de ore - Pompierii bistrițeni se luptă cu flăcările în Tiha Bârgăului. Un incendiu pornit de la un coteț de găini s-a extins cu repeziciune și la două anexe din apropiere.
FOTO/VIDEO: Văcuțe fericite, îngrijite și mulse de roboți, într-o fermă high-tech, la nici 10 km de Bistrița! UNIC în Transilvania acum 24 de ore - Văcuțe mai fericite, răsfățate și bine îngrijite ca la Ferma Peica din Orheiu Bistriței n-o să găsiți în toată Transilvania! Dorm pe saltele, ascultă muzică simfonică, sunt scărpinate de câte ori au chef, sunt îngrijite și mulse de roboți, care fac toată munca grea a fermierului. Drept răsplată, văcuțele oferă mii de litri de lapte pe zi, gras, bun, ca la țară, iar o parte ajunge și la bistrițenii care știu de unde să își umple sticlele cu un lapte cum nu se mai găsește de mult pe rafturile magazinelor.
FOTO: „Sandviș” cu trei mașini pe o stradă din Beclean acum O zi - Salvatorii bistrițeni au fost solicitați la un accident în care au fost implicate trei mașini, pe o stradă din Beclean. Printre victime s-a aflat și un copil de aproximativ cinci ani care a avut nevoie de îngrijiri medicale.