7 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Renumita interpretă de muzică populară Maria Butaciu s-a stins. Sălăuanca a încântat cu vocea sa mai bine de jumătate de secol

Maria Butaciu, renumita interpretă de muzică populară din Salva s-a stins aseară, la spital. Aceasta era în comă de mai bine de o lună și jumătate, iar atacul cerebral suferit aseară a doborât-o.

Potrivit presei centrale, solista de muzică populară, care avea 78 de ani, a decedat în jurul orelor 22:00, după ce ar fi suferit un accident vascular. Aceasta mai suferise un stop cardio-respirator în cursul zilei de duminică, însă medicii au reușit atunci să o salveze.

Cel care a confirmat tragica veste a fost cântărețul Fuego, care a scris pe pagina sa de Facebook: „Cu tristețe am aflat că a plecat buna noastră prietenă, marea artistă, Maria Butaciu! Se-ntâmplă să mă compleșească amintiri, clipe frumoase petrecute împreună, turnee, emisiuni și nenumărate momente ce m-au marcat! A fost un om bun, cald, vesel, plin de viață și înțelepciune! Ne-a bucurat pe toți cu învățăturile sale, iar mie mi-a fost model, exemplu de conduită! Artiștii cumva nu mai sunt ai noștri, sunt ai publicului și cred că publicul trebuie să și-o amintească veșnic, demnă, autentică, mândră, o pagină importantă a folclorului românesc! Acum, de Centenar, la 100 de ani de la Unire, Maria Butaciu și-a lăsat vălul, și-a așezat pălăria simbolică pentru România Mare, care o iubește ca pe-o nestemată! Rămas bun, prietenă dragă, mare doamnă a României”.

Maria Butaciu era în comă de mai bine de o lună și jumătate, fiind internată la spitalul Floreasca. Interpreta ar fi fost adusă în această stare tot de un accident vascular.

Cântăreața de muzică populară s-a născut în Bistrița-Năsăud, mai exact în comuna Salva. Aceasta și-a început cariera pe când era elevă a Liceului de Muzică din Cluj-Napoca, bifând mai bine de 50 de ani pe scenă.

Dumnezeu s-o odihnească în pace!

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=In-4Thhn2YY” /]

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.